Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a venit cu vești bune pentru beneficiarii programului Prima Casă.
Acesta a declarat că statul va contribui și va ajuta cetățenii care și-au procurat case, transmite sursa.
”Limitarea dobânzii pe care o pot aplica băncile. Este vorba de limitare la cel mult o creștere de până la 4% o dată la șase luni.
Cu toții cunoaștem că în acest program se fac schimbări de două ori pe an, respectiv o astfel de limitare este plafonată la cel mult patru puncte procentuale, după cum și o plafonase în ceea ce privește 12 luni consecutive plus șase puncte procentuale.
Acum, în baza programului, dobânda trebuia să crească cu 5,35%, prin această plafonare se reduce această creștere cu 1.35%, deci este mai mult decât a fost efectuat oricând. Anterior au fost aplicate măsuri de reducere a marjei comerciale a băncilor de la 3% la 2%, după care guvernele anterioare iar au majorat la 3%. În cazul dat, această măsură ar duce la 1.65%, acesta este efectul pentru cetățeni la momentul actual.
Evident că această măsură este insuficientă, de aceea vor fi aprobate compensații de 50%, deci jumătate din rata rămasă”, a declarat Gaibu.
În cele din urmă, Gaibu a anunțat că ”statul va compensa peste 1.100 de lei, parțial prin plafonarea dobânzii și parțial prin compensarea de Ministerul Finanțelor”.