Politică

Gazprom reia livările de gaze către Italia

Gigantul rus Gazprom a anunțat miercuri că va relua exporturile de gaze naturale către Italia, după ce a reuşit să soluționeze o dispută cu organismele de reglementare din Austria privind tranzitul gazelor naturale, transmit Reuters și Agerpres.

Anunţul este o veste bună pentru Italia, al doilea mare client european al Gazprom după Germania, care este mai dependentă decât majoritatea ţărilor europene de gazele naturale pentru funcționarea centralelor sale electrice, transmite sursa.

Gazele ruseşti sunt responsabile în prezent pentru aproximativ 10% din importurile Italiei, în scădere faţă de 40% înainte de războiul din Ucraina, în timp ce ponderea gazelor naturale venite din Algeria și țările nordice a crescut, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.

”Gazprom şi partenerii săi italieni au găsit o soluţie cu privire la formatul interacţiuni în condiţiile modificărilor de reglementare introduse de Austria la finele lunii septembrie”, a informat Gazprom într-un mesaj publicat pe contul său de Telegram.

”Autoritatea de reglementare din Austria şi-a semnalat disponibilitatea de a confirma nominalizările de transport venite de la Gazprom Export, ceea ce permite reluarea livrărilor de gaze rusești pe teritoriul Austriei”, a adăugat grupul energetic controlat de statul rus.

Prețul gazelor a scăzut după anunțul Gazprom

Imediat după acest anunț, cotațiile de referință la gaze în Europa au coborât la cel mai redus nivel din ultimele două luni şi jumătate, în condițiile în care reluarea livrărilor de gaze spre Italia reduce necesitatea pentru Europa să găsească surse alternative de aprovizionare cu gaze pe termen scurt.

În jurul orei 6.50 GMT, la hub-ul TTF din Ţările de Jos cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 3% până la 157 de euro pentru un Megawatt-oră.

Chiar dacă în prezent prețurile la gaze sunt la jumătate față de maximele istorice atinse în luna aprilie, ele sunt de aproape opt ori mai mari decât media din ultimul deceniu, un nivel care este considerat nesustenabil de către cea mai mare parte a economiei europene.

Gazprom a oprit sâmbătă livrările de gaz către gigantul italian în domeniul hidrocarburilor Eni din Italia, invocând o problemă de transport în Austria, scrie The Guardian, citând AFP.

#Gazprom #livările_de_gaze #Italia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button