Politică

Ce presupune reuniunea care va avea loc pe 1 iunie în R. Moldova

Comunitatea Politică Europeană este o platformă pentru coordonarea politică între țările europene de pe întreg continentul.

Scopul său este de a promova dialogul politic și cooperarea în probleme de interes comun, în vederea consolidării securității, stabilității și prosperității continentului european. Următoarea Reuniune a CPE va avea loc la Chișinău, pe 1 iunie, transmite tv8.md.

Această platformă de coordonare politică nu înlocuiește nicio organizație, structură sau proces existent și nici nu urmărește să creeze altele noi în această etapă.

„Într-o perioadă în care stabilitatea și securitatea Europei sunt amenințate, avem nevoie de mai mult dialog, de mai multă ascultare, de mai multă înțelegere reciprocă, nu de mai puțină. Și asta este ceea ce am reușit să obținem în cadrul primei reuniuni a Comunității Politice Europene”, spunea președintele Consiliului European, Charles Michel, pe 6 octombrie 2022, la prima Reuniune a Comunității.

46 de oficiali au participat la prima Reuniune, organizată la Praga, Cehia.

Mai exact, la Reuniune, au luat parte cele 27 de state membre ale UE, dar și Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Islanda, Kosovo, Liechtenstein, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, Regatul Unit.

De asemenea, la eveniment au fost prezenți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Oficialii au pus accent pe pacea și securitatea în contextul războiului din Ucraina și pe criza energetică.

În 2023, Reuniunea CPE se va desfășura în Republica Moldova, în 2024 – în Spania și în 2025 – în Regatul Unit.

Pe 1 iunie, la Chișinău, sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.

#Comunitatea_Politică_Europeană #reuniunea #Moldova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button