Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a vizitat comuna Bubuieci, unde Primăria Chișinău a implementat în ultimii ani un șir de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, cofinanțate din bugetul municipal.
Potrivit reprezentanților Primăriei, în total, în trei ani, suma alocațiilor municipale pentru Bubuieci este de peste 15 milioane de lei, transmite Știri.md.
Primăria Chișinău cofinanțează construcția grădiniței din satul Bâc. Temelia a fost pusă în a doua jumătate a anului trecut, iar Primăria Chișinău a achitat, la prima etapă, peste patru milioane de lei.
„Mă bucur pentru că, în sfârșit, copiii din această localitate vor avea o grădiniță. Este o premieră pentru localitate. Grădinița nouă va avea o capacitate de 160 de locuri și urmează să fie deschisă în anul 2025”, a menționat Ion Ceban.
La fel, în grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci, municipalitatea a cofinanțat lucrările de reparație a acoperișului și blocului alimentar, construcția unui gard și pavarea curții. Valoarea investițiilor municipale a fost de 1,2 milioane de lei.
„În parteneriat cu UNICEF, am transmis copiilor din aceste două instituții seturi Lego și Duplo, și jucării cognitive”, a adăugat edilul.
În trei ani, municipalitatea a finanțat și proiectul de construcție și extindere a rețelelor de canalizare pe 18 străzi. Beneficiari sunt peste 1.000 de gospodării. Investiția Primăriei Chișinău în acest proiect a fost de aproape șapte milioane de lei.
De asemenea, s-au făcut investiții și în modernizarea infrastructurii rutiere. „Am cofinanțat lucrările de pavare a trotuarelor în satul Bâc – un milion de lei. În localitate am susținut financiar și construcția unui sediu care va găzdui Centrul Medical. Alocația din bugetul municipal a fost de un milion de lei”, a spus Ion Ceban.
Totodată, ca și în celelalte suburbii, a fost înnoit în totalitate parcul de autobuze de pe ruta nr. 39 „Chișinău-Bubuieci-Bâc”.
De menționat că, din data de 19 septembrie, Primăria Chișinău a lansat pentru locuitorii din comună alte două rute noi de autobuz, nr. 21 și nr. 36. Deschiderea liniilor noi de transport public municipal vine ca urmare a solicitărilor venite din partea populației.