Politică

Maia Sandu, în ajunul summitului Consiliului European: „Toate statele membre ale UE au deschis poarta pentru Moldova”

Republica Moldova „este ancorată ferm pe calea europeană”, indiferent dacă Consiliul European va decide să dea undă verde sau să amâne negocierile de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu miercuri, 13 decembrie, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție”, de la Vocea Basarabiei. Șefa statului susține că decizia care urmează să fie luată în următoarele două zile în cadrul summitului care va reuni, la Bruxelles, șefii de state și de guverne din țările UE, „nu schimbă cu nimic” cursul țării noastre, transmite sursa.

„Orice s-ar întâmpla, Republica Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană. Acum un an și jumate, toate statele membre ale UE au deschis poarta pentru Republica Moldova și au spus clar că Republica Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene. Inițierea negocierilor este un pas tehnic și, bineînțeles, ne dorim ca acest pas să fie făcut mai devreme decât mai târziu, dar indiferent dacă se va întâmpla în această săptămână decizia sau dacă se va întâmpla peste o lună, sau două, asta nu schimbă cu nimic traiectoria noastră”, a declarat președinta Maia Sandu.

Maia Sandu susține că aderarea la UE înseamnă, în primul rând, transformarea Republicii Moldova într-o țară de tipul țărilor membre ale UE: „Pe calea acestor transformări nu ne oprim, indiferent dacă decizia va fi vineri sau luni. Știm ce avem de făcut, trebuie să avem instituții care corespund standardelor instituțiilor europene, trebuie să avem un mod de a guverna țara la toate nivelurile similar modului de guvernare în statele europene, trebuie să muncim în continuare ca să aducem standardele de viață ale cetățenilor la nivelul standardelor de viață în UE cu ajutorul Uniunii Europene”, a mai declarat șefa statului.

Amintim că, în iunie 2022, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova și Ucrainei statutul de candidat la aderare. În schimb, a negat Georgiei acest statut, cerând mai multe reforme de la Tbilisi. Pentru a trece la pasul următor, care este deschiderea negocierilor de aderare, Comisia Europeană a definit 9 condiționalități pentru Chișinău, între ele lupta împotriva corupției larg răspândite şi reformele judiciare.

În noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat Uniunii Europene să înceapă discuțiile privind aderarea Republicii Moldova. Decizia finală va fi luată de Consiliul European, în cadrul summitului șefilor de state și de guverne din țările UE, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 14-15 decembrie. Pe 13 decembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care i-a cerut Consiliului European să decidă, în cadrul reuniunii începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Detalii – AICI.

De menționat că autoritățile de la Chișinău au declarat principalul obiectiv – aderarea Republicii Moldova la UE până în anul 2030.

#Sandu #Consiliul_European #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button