InternaţionalPolitică

„Urmează stația – Uniunea Europeană”: Reacții la Chișinău, după ce Moldova a primit undă verde pentru aderarea la UE

Prim-ministrul Republicii Moldova, speakerul Parlamentului, miniștri, deputați și oameni simpli – au transmis mesaje de felicitare, după ce liderii europene au decis joi, 14 decembrie, în cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina. NM a făcut sinteza mesajelor postate de moldoveni după decizia istorică, transmite sursa.  

„Felicitări, dragi cetățeni! Astăzi începem negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Decizia istorică a Consiliului European este rezultatul efortului pe care l-am depus în ultimii ani cu toții, împreună cu președinta Maia Sandu. Știm ce avem de făcut, suntem determinați să continuăm reformele pentru a deveni cât mai curând parte a marii familii europene. Moldova este europeană. Viitorul nostru este în UE”, a scris prim-ministrul Dorin Recean pe Facebook.

„Votul de astăzi reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, marcând cel mai important pas de până acum către aderarea noastră la marea familie a Uniunii Europene. Este o victorie a cetățenilor noștri care au ales parcursul european. Zi de zi, în ultimii ani, în ciuda tuturor crizelor, ne-am ghidat de valorile europene, ne-am afirmat locul în lume ca țară liberă, care protejează viața și demnitatea oamenilor. Decizia Consiliului European este un mesaj consolidat al unei Europe încrezătoare ce apără pacea și construiește un viitor democratic solid dat întregii lumi. (…) Împreună vom scrie istoria Europei!”, a scris președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe pagina sa de Facebook.

„Aceasta este începutul drumului nostru către statutul de membru UE cu drepturi depline. Ne așteaptă negocieri importante și reforme continue, dar suntem hotărâți să mergem pe acest drum, pentru că știm că aderarea la UE reprezintă calea noastră către prosperitate, stabilitate și securitate. Începem această etapă având o bază solidă, evidențiată de un ritm dinamic de progrese, inclusiv în cele 35 de capitole de aderare, dintre care 9 înregistrează progrese substanțiale” – a scris ministrul de Externe, Nicu Popescu, pe Facebook.

Cu mesaje de felicitare a venit și ministrul Economiei, Dumitru Alaiba. Oficialul crede că viitorul Republicii Moldova și a cetățenilor ei este în UE: „Azi facem un pas important spre viitorul nostru european!”.

A felicitat moldovenii, după decizia Consiliului European, și deputatul PAS Radu Marian. Parlamentarul a calificat decizia UE drept „extraordinară”.

„Extraordinare vești de la Bruxelles. Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor cu UE pentru Republica Moldova!  Felicitări moldoveni!”, a scris Marian.

Liderul MAN, condus de primarul municipiului Chișinău, fostul socialist Ion Ceban, a felicitat modlovenii cu această victorie, mulțumindu-le pentru „încredere, suport și atitudine”. „Uniunea Europeană este despre unitate și asta a fost demonstrat astăzi. Este și un exemplu pentru noi toți, că prin unirea eforturilor putem construi. (…) Acum este important să învățăm temele pentru acasă și cu pași rapizi să progresăm spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a scris Ceban pe canalul său de Telegram.

„Felicitări, Republica Moldova” – au scris pe rețele Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe a făcut public un video mai inspirat, intitulat: „Urmează stația – Uniunea Europeană”.

Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată, în seara de 14 decembrie, de președintele Consiliului European Charles Michel.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE la 3 martie 2022. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată.

#UE #Moldova #reacții

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button