Apărarea aeriană a Ucrainei a distrus 35 din cele 39 de drone lansate de Rusia în cursul nopţii, au anunţat, duminică, forţele aeriene ucrainene, citate de Reuters.
Majoritatea dronelor au fost distruse deasupra estului şi sudului Ucrainei, a precizat forţa aeriană pe Telegram, fără a preciza dacă au fost raportate pagube, transmite sursa.
Rusia a lansat, de asemenea, patru rachete S-300, a precizat forţa aeriană, fără a spune ce s-a întâmplat cu rachetele sau dacă acestea şi-au atins ţinta.
De asemenea, Rusia a fost atacată cu un val de drone kamikaze în noaptea de vineri spre sâmbătă. Peste 40 de aparate de zbor au lovit ținte din patru regiuni ale Rusiei, dar principala țintă o fabrică de avioane de pe malul Mării Azov, aflată pe drumul dintre Rostov și Mariupol.
Totodată, trupele ruse au crescut presiunea asupra poziţiilor defensive ucrainene în timpul unor lupte grele în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă comandantul ucrainean al regiunii.
„Luptele sunt centrate în zona situată la vest de Bahmut. Inamicul suferă pierderi grele, dar îşi completează constant rândurile cu noi rezerve. Scopul atacurilor ruseşti este să ajungă la Ceasiv Yar. Se luptă ziua, dar şi noaptea”, a declarat Serhii Sidorinon pentru televiziunea ucraineană.