Război în Ucraina

A fost interzisă panglica Sfântul Gheorghe

În contextul războiului generat de Rusia în Ucraina, deputații Parlamentului au adoptat în ședința plenară de astăzi, 7 aprilie, un amendament la Codul Contravențional prin care interzic pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul, printre acestea „Z”, „V” sau panglica Sfântul Gheorghe.

Astfel, persoanele fizice care se vor abate de la această lege, riscă o amendă de până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității până la 60 de ore, iar persoanele fizice – o amendă de până la 18.000 de lei, transmite susa.

„În contextul războiului din Ucraina și unor semne, insigne care sunt folosite în agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, aceste semne din păcate sunt utilizate pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru că aceste semne justifică agresiunea militară asupra Ucrainei, am considerat că necesar de modificat Codul Contravențional pentru a nu permite glorificarea acestora pe teritoriul țării noastre”, a declarat deputatul Lilian Carp.

Astfel, a fost modificat articolul 365 privind încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

„Confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea publică a atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni”, a punctat Carp.

Pentru încălcarea acestei norme, persoanele fizice se vor sancționa cu o amendă de la 90 până la 180 de unități contravenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, iar pentru persoanele juridice și cele cu funcție publică vor primi o amendă de până la 360 de unități contravenționale.

Agentul constatator al ilegalității va fi Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, a fost modificată noțiunea de activitate extremistă. În noua formulă va fi „etalarea, confecționarea, răspândirea precum și deținerea în vederea difuzării publice a atributelor or simbolurilor fasciste, atributelor or simbolurilor național socialist naziste, atributelor or simbolurilor unor organizații extremiste, atributelor or simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni”.

Prin atribute și simboluri general cunoscute se înțeleg drapelele, benzile și panglicile colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu), emblemele (elemente grafice, litere sau cifre și combinații ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne.

#război #Ucraina @Moldova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button