Societate

Accident la Slobozia: Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital

Un accident grav s-a produs astăzi, 3 martie, în stânga Nistrului. Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital cu diverse traumatisme.

Potrivit presei din stânga Nistrului, accidentul s-a produs în dimineața zilei de astăzi, 3 martie, pe autostrada Tiraspol-Pervomaisc, transmite sursa.

S-a stabilit că șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a pierdut controlul asupra volanului și, drept urmare, mașina sa s-a răsturnat. În automobil, înafară de conducătorul auto, pasageri nu erau. 

Martorii oculari ai accidentului au sesizat imediat miliția transnistreană și au solicitat la fața locului o ambulanță. Tânărul a fost transportat la spital, unde medicii i-au oferit îngrijirile necesare. Totuși, acesta a refuzat internarea în instituția medicală. 

Potrivit tânărului, el avea o stare obosită în momentul accidentului și, pentru o clipă, a pierdut controlul asupra volanului. 

Mașina a suferit avarii mecanice semnificative. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. 

În acest context, oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la volan dacă sunt obosiți sau dacă se simt rău. 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button