Accident rutier grav la Strășeni: doi bărbați au murit după coliziunea dintre un Ford și un Mercedes
Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 10 martie pe traseul M-5, în apropierea satului Negrești din raionul Strășeni. În urma impactului, un șofer de 24 de ani și un pasager de 48 de ani și-au pierdut viața, scrie sursa.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil de model Ford Transit s-a ciocnit frontal cu un Mercedes Sprinter. Impactul a fost puternic, iar echipele de intervenție au fost chemate de urgență la fața locului.
Șoferul Mercedesului a rămas blocat între fiarele vehiculului și a fost scos de salvatori printr-o operațiune de descarcerare. Din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia la locul accidentului.
A doua victimă este un pasager în vârstă de 48 de ani, care se afla în Ford Transit. Alte două persoane din același vehicul, cu vârstele de 21 și 24 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.







