Internaţional

Acoperișuri smulse, copaci doborâți la pământ și locuințe inundate: Furtunile au făcut ravagii în România

Furtunile au provocat pagube semnificative în România, afectând mai multe regiuni ale țării. Grindina, vijeliile și ploile torențiale au inundat case și au provocat daune materiale considerabile. Potrivit Constantatv, pompierii au intervenit în peste 1700 de situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, conform sursei.

Printre misiuni s-au aflat şi îndepărtarea unor copaci şi stâlpi dărâmaţi de vânt, scoaterea apei din beciuri şi curţi, ca urmare a furtunilor care au lovit mai multe judeţe, în condiţiile în care aproape toată ţara s-a aflat sub avertizare meteorologică.

Meteorologii au emis mai multe alerte nowcasting pentru Harghita și Mureș. A fost în vigoare şi un cod roşu de vreme severă. La Odorheiu Secuiesc, furtuna a provocat pagube mari, inclusiv copaci doborâți și inundații. 

Pompierii au îndepărtat copaci căzuți, stâlpi de electricitate și un panou publicitar care a rănit un trecător. De asemenea, au evacuat apa din trei pivnițe. Peste 10.000 de locuințe din 41 de localități au rămas fără electricitate.

În judeţul Alba, peste 12.300 de abonați au rămas fără energie electrică, iar mai multe localități au suferit pagube la acoperișuri și blocaje pe drumuri din cauza copacilor căzuți. Opt unități administrativ-teritoriale au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba s-a întrunit în ședință extraordinară, iar patru mesaje de informare a populației au fost trimise prin sistemul RO-ALERT. ISU Alba a activat Grupa Operațională pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Pe de altă parte, CFR SA a anunțat suspendarea circulației între stațiile Beia și Mureni, pe secția Brașov – Sighișoara, din cauza aluviunilor.

Furtuni violente au lovit și regiunea Moldovei. În diverse județe din estul țării au avut loc fenomene de vijelii însoțite de fulgere și grindină, cauzând distrugeri la sute de hectare de culturi.

Pompierii au intervenit la peste 1.700 de situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional. Ei au menţionat că o situaţie deosebită s-a înregistrat în Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, acolo unde vântul puternic a desprins un panou publicitar şi a accidentat un bărbat în vârstă de 69 de ani. „Din fericire, persoana nu a suferit leziuni grave care să-i pună viaţa în pericol”.

Iar circa 47 de localităţi din judeţele Harghita şi Vaslui au rămas fără lumină. Echipele specializate au remediat situaţiile în scurt timp, iar în prezent nu există întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

IGSU România a menţionat că la acest moment nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.

#Furtuni #România

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button