Deputații au adoptat mai mult de 60 la sută din toate proiectele de acte normative înaintate de la începutul legislaturii a XI-ea a Parlamentului.
Potrivit datelor statistice preliminare privind activitatea parlamentară în 2021, în perioada sus-menționată au fost înaintate 272 de proiecte de acte normative, inclusiv trei care nu au intrat în procedura legislativă. Din numărul total al proiectelor de acte normative înaintate, au fost adoptate 170 de acte normative.
Totodată, deputații au înaintat 200 de amendamente.
Pe parcursul sesiunii de toamnă – perioada 1 septembrie – 24 decembrie curent – în plen au fost înaintate două moțiuni, ambele fiind respinse.
În perioada de raportare, deputații au adresat 20 de întrebări în cadrul ședințelor plenare ale Legislativului și au făcut opt declarații politice.
Potrivit Constituției, dreptul de inițiativă legislativă aparține deputaților, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Adunării Populare a unității teritoriale autonome Găgăuzia.
Din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a, deputații s-au întrunit în 25 de ședințe plenare.