EconomiePolitică

Agricultorii, din nou nemulţumiţi, solicită o nouă şedinţă cu Bolea. Motivul: Creditul de urgenţă

Reprezentanţii fermierilor solicită o nouă întrevedere urgentă cu ministrul agriculturii, Vladimir Bolea. Conform lor,  la întâlnire ar trebui să participe băncile comerciale, ODA și Banca Națională a Moldovei, transmite sursa.

Agricultorii susţin că există deficienţe la acordarea creditului. Potrivit lor, mai multe bănci le-au refuzat împrumutul din cauza bilanţurilor negative sau întârzierilor la plata altor împrumuturi.

„Din 1 martie organizația, noastră a monitorizat procesul de acordare a creditelor de urgentă. Cu mare îngrijorare constatăm că la moment sute de fermieri au primit refuzuri de la bănci, anume din cauză că agricultorii au bilanțuri negative și întârzieri la plata creditelor. Remarcăm faptul că băncile formulează refuzuri oficiale foarte vag sau trag din timp cu emiterea refuzului în scris, însă verbal categoric resping solicitările agricultorilor pentru accesarea creditelor de urgență.

Unele bănci dau vina pe Regulamentul BNM privind clasificarea creditelor neperformante, chiar dacă în cadrul negocierilor la Ministerul Agriculturii toți reprezentanți ai băncilor au susținut că dacă creditul este garantat, atunci nu e nevoie de intervenția Băncii Naționale. Este alarmant că în 2 săptămâni doar la 10 fermieri au fost acceptate cereri de creditare și eliberate garanții de către ODA”, susțin reprezentanții ramurii.

Nemulțumirea agricultorilor micro și mici crește și mulți din ei consideră că din nou au fost mințiți de autorități, precizează Asociația „Forța Fermierilor”. Organizația afirmă că discuțiile cu Bolea, bănci, ODA și BNM ar putea evita o eventuală revoltă a agricultorilor.

Redacția Realitatea a solicitat Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) informații despre posibila desfășurare a unei astfel de reuniuni. Revenim cu alte detalii la subiect.

Datele prezentate de MAIA în această săptămână arată că în perioada 1-11 martie curent, au fost recepționate 13 cereri de garantare pentru Creditul Agricol de Urgență. „Programul care prevede acordarea de credite în valoare de până la 500.000 lei fiecărui solicitant, a înregistrat până acum o cerere totală de aproximativ 4,95 milioane lei. Din totalul cererilor depuse, 10 au fost deja aprobate. (…) Băncile comerciale participante la program sunt responsabile pentru analiza detaliată a fiecărei cereri, conform politicii și procedurilor interne (…)”.

#agricultorii #Bolea #credit

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button