Pe 3 noiembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte în cadrul turului II de scrutin prezidențial. În buletinul de vot sunt înscriși doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin: Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Peste 3 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați să participe la acest proces electoral. În total, la scrutinele din 20 octombrie au participat 1 562 238 de alegători. Menționăm că secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00, transmite sursa.
2 424 de observatori naționali și internaționali monitorizează alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.
Potrivit Codului electoral, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor. Nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale. Interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet. Continuarea agitației electorale de către mass-media, competitori electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 2000 de lei la 3000 de lei aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 5000 de lei la 7500 lei aplicată persoanei juridice.
09:00
Agenția de presă belarusă Belta a scris, în dimineața zilei de 3 noiembrie, că mai mulți moldoveni aflați în Rusia au mers „din contul lor” spre Minsk, Baku și Chișinău pentru a vota în turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Agenția a adăugat că „secțiile de votare din Moscova nu pot face față numărului de moldoveni care doresc să voteze la alegerile prezidențiale”. Între timp, puțin după ora 7, agenția de presă din Rusia „Ria Novosti” a scris că rândul de la ambasada din Moscova „s-a întins pe aproximativ 200 de metri” și că mulți moldoveni se află acolo „de dimineața devreme”.
NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu această situație. Anterior, cu referire la scrutinul din 20 octombrie, Chișinăul a declarat că aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create artificial și că acesta este rezultatul „încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor”. Detalii AICI.
07:25
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a anunțat că primii care au votat la scrutinul prezidențial din 3 noiembrie sunt 11 turiști moldoveni. Aceștia și-au exercitat votul în Japonia, Tokyo. Detalii AICI.
Precizăm că la alegerile prezidențiale din Moldova din 20 octombrie, niciunul dintre cei 11 candidați nu a obținut mai mult de 50% din voturi. Președinta în funcție, Maia Sandu, care candidează pentru al doilea mandat, a obținut 42,49% din voturi. Candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, a obținut 25,95%.