Politică

Serviciul de Informații și Securitate va fi supravegheat de către o subcomisie parlamentară

A fost constituită subcomisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Decizia a fost luată astăzi, 1 februarie, de membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, transmite sursa.

Potrivit unui comunicat remis presei, în calitate de președinte al subcomisiei a fost ales deputatul Constantin Starîș, secretarul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, iar membri au fost aleși deputații Andrian Cheptonar și Oazu Nantoi, membri ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, subcomisia urmează să supravegheze respectarea de către SIS a legalității, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a ordinii democratice din stat, precum și va asigura neadmiterea angajării politice a SIS.

De asemenea, subcomisia va fi responsabilă de verificarea respectării de către SIS a prevederilor Constituției și a legilor care reglementează activitatea acestui serviciu.

Totodată, subcomisia va examina cazurile de violare a Constituției, a legilor, a drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor.

Membrii subcomisiei urmează să informeze periodic Parlamentul, prin intermediul Comisiei de profil, despre rezultatele exercitării controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații și Securitate.

#SIS #Parlament #subcomisie_parlamentară

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button