Internaţional

Atentatul șocant din Slovacia: Bărbatul care l-a împușcat pe Robert Fico își explică acțiunile

Juraj Cintula, bărbatul care l-a împușcat miercuri pe Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, a făcut primele declarații și a spus de ce a vrut să-l omoare. Individul a afirmat că „nu este de acord cu politica Guvernului” și acuză că „presa este lichidată”, scrie sursa.

Cintula este un fost paznic de 71 de ani și s-a apropiat de premierul slovac după ce acesta a ieșit din Casa de Cultură din Handlova. Un reporter slovac a declarat că bărbatul i s-a adresat lui Fico cu apelativul „Robo”, diminutiv în slovacă pentru numele „Robert”, înainte de a-l împușca de mai multe ori.

Iar fiul atacatorului a declarat pentru publicația slovacă Aktuality că nu își poate explica incidentul și că tatăl său nu avea probleme psihice și nu a menționat vreodată că ar avea intenții violente la adresa vreunui politician.

„Poate că a existat un scurtcircuit, nu știu. El este mai energic, dar nu a avut de-a face cu un psihiatru sau lucruri de genul ăsta”, a spus fiul, potrivit căruia tatăl său are o armă de foc înregistrată legal. Întrebat despre atitudinea tatălui faţă de Robert Fico, el a răspuns: „Vă spun un lucru: nu l-a votat. Atât pot spune”. 

Între timp, Robert Fico a ieșit din operație și este în afara pericolului, a anunțat miercuri noaptea adjunctul său, Tomas Taraba.„Este de așteptat că va supraviețui. Din fericire, din ce am aflat eu, operația a mers bine și cred că, în final, va supraviețui. Nu mai este într-o stare în care să-i fie amenințată viața în acest moment. A fost rănit grav, însă, unul dintre gloanțe i-a perforat stomacul, iar un al doilea a lovit articulația. Imediat a fost transportat la spital și apoi dus la operație”, a spus politicianul, potrivit Digi24.

#Slovacia #atentat #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button