Economie

„Au tranformat energia într-o armă“. Blinken și Recean au vizitat stația electrică de la Brăila, unde vor fi investite $85 mln

Premierul Dorin Recean și secretarul de stat al SUA Antony Blinken au vizitat pe 29 mai stația electrică de la Brăila, unde vor fi instalate baterii de stocare a energiei electrice cu sprijinul financiar al Statelor Unite. Oficialul american a declarat că în războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei „energia a fost transformată într-o armă”. „Deci o mare parte din activitatea noastră cu Moldova este de a o ajuta să își edifice o securitate energetică”, a menționat Blinken. La rândul său, Recean a spus că bateriile care vor fi instalate la stația electrică vor stabiliza sistemul național în caz de necesitate, transmite sursa.

Recean a scris pe o rețea de socializare că „Republica Moldova și Statele Unite colaborează pentru a livra ceea ce contează cel mai mult pentru cetățenii noștri: pacea și bunăstarea”. Potrivit oficialului, bateriile de stocare a energiei electrice vor stabiliza sistemul în caz de necesitate.

„Acesta este doar unul dintre multiplele exemple prin care reafirmăm parteneriatul solid dintre țările noastre. Datorită suportului pe care l-am primit de-a lungul timpului din partea SUA, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative pe plan economic și în consolidarea instituțiilor. Vom continua să implementăm reforme esențiale în domeniul economic, al justiției și în lupta împotriva corupției, pentru a asigura un viitor prosper și sigur pentru toți cetățenii noștri. Sprijinul SUA rămâne crucial pentru atingerea acestor obiective ambițioase”, a comunicat Recean.

„Am văzut că în războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei cum au tranformat energia într-o armă. (…) Deci o mare parte din activitatea noastră cu Moldova este de a o ajuta să își edifice o securitate energetică. (…) Aceste acumulatoare pot să stocheze energia”, a declarat la rândul său Blinken.

Pe 29 mai, Blinken s-a aflat la Chișinău. În timpul unor declarații de presă cu șefa statului Maia Sandu, oficialul american a anunțat că Statele Unite ale Americii vor acorda Republicii Moldova un nou pachet de sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de dolari. Banii vor fi destinați, printre altele, pentru rezistența la interferențele rusești și creșterea economică. Blinken a mai anunțat „o investiție de 85 de milioane de dolari, o parte din acest fond de 300 de milioane de dolari derulați de USAID pentru structura gen stocarea bateriilor”.

Statele Unite sunt unul dintre cei mai importanți parteneri și susținători ai Republicii Moldova. Începând cu anul 1992, Guvernul SUA a sprijinit Moldova cu finanțare care depășește 2,5 miliarde de dolari. De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Statele Unite au oferit Moldovei asistență financiară în valoare de 774 de milioane de dolari, dintre care 300 de milioane sunt destinate depășirii crizei energetice și consolidării securității energetice.

#Blinken #Recean #Chișinău #investiții #electricitate

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button