Politică

AUR Moldova anunță participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova a anunțat că va participa la alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii, desfășurată duminică, 27 iulie, transmite sursa.

Formațiunea a precizat că hotărârea vine într-un context de „criză sistemică” în Republica Moldova. În cadrul reuniunii a fost adoptată și o Declarație Politică, care prevede implicarea activă în campania electorală, susținerea unirii Republicii Moldova cu România, combaterea propagandei ruse și a curentelor moldoveniste, precum și colaborarea cu partide unioniste din România. AUR promovează, potrivit declarației, un „unionism modern, realist și ancorat în nevoile cetățenilor”.

„AUR din Republica Moldova este mai mult decât un partid – este o chemare istorică și o speranță pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată în comunicatul oficial al formațiunii.

Partidul este condus de George Simion, declarat persona non grata în Republica Moldova. În februarie 2024, premierul moldovean Dorin Recean l-a acuzat pe Simion de implicare în acțiuni de destabilizare a situației din țară. La rândul său, George Simion susține că interdicția i-a fost impusă din cauza activității sale unioniste.

#AUR #Moldova #alegeri

Foto: sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button