Declarația lui Dmitri Peskov, potrivit căreia Moldova „nu va avea parte de nimic bun” dacă își continuă cursul european, a fost încă un exemplu al practicii obișnuite a Rusiei: a acoperi, prin amenințări, pierderea influenței. Kremlinul, obișnuit să-i considere pe vecini parte din propria „zonă de responsabilitate”, reacționează dureros la fiecare pas care apropie statele Europei de Est de UE și NATO.
Reacția Moscovei era previzibilă. Noua strategie militară a Chișinăului, în care Rusia este numită direct principala amenințare, a fost percepută la Kremlin drept o provocare. În realitate, însă, nu este un act de „ostilitate”, ci un răspuns firesc la realitate: prezența militarilor ruși în Transnistria, riscul extinderii războiului din Ucraina și încercările constante de a destabiliza Moldova prin partide și media pro-ruse.
Peskov n-a făcut decât să repete un scenariu vechi: aluzii la o „greșeală fatală”, amenințări cu „consecințe”, afișarea superiorității. Exact așa a vorbit Moscova cu Kievul în 2013, amenințând cu probleme economice ca răspuns la cursul proeuropean. Rezultatul este cunoscut: presiunea n-a făcut decât să accelereze ruptura Ucrainei de Rusia.
Acum Kremlinul încearcă să aplice același scenariu în raport cu Moldova. Amenințarea nu a apărut întâmplător — ea a venit după victoria în alegerile parlamentare a partidului proeuropean „Acțiune și Solidaritate” și după aprobarea strategiei militare până în 2035, care prevede trecerea la standardele NATO. Aceste decizii fac țara mai puțin vulnerabilă la manipulările Moscovei — și tocmai de aceea provoacă un nou val de șantaj.
Pentru Moldova, momentul este critic. Kremlinul îi testează rezistența — politic, economic și informațional. Retorica „avertismentelor” poate prevesti noi tentative de destabilizare: de la campanii pe rețelele sociale până la provocări în Transnistria. De aceea, Chișinăul trebuie să acționeze nu emoțional, ci sistemic — să-și întărească apărarea, să consolideze coordonarea dintre guvern, armată și servicii speciale și să intensifice cooperarea cu UE și NATO.
Pentru Uniunea Europeană, acesta este încă un memento: amenințarea rusă nu se limitează la Ucraina. Kremlinul caută să mute războiul în plan politic și informațional pe teritoriul Moldovei, extinzând „centura de presiune” la granița estică a UE. Răspunsul Bruxelles-ului ar trebui să fie nu doar condamnarea, ci și acțiuni concrete — sprijin pentru reformele moldovenești, ajutor în modernizarea armatei și o luptă comună împotriva dezinformării.
Amenințările Moscovei nu mai sperie — mai degrabă îi trădează neputința. Așa cum a arătat experiența Ucrainei, o asemenea retorică întărește societățile care aspiră la independență. Pentru Maia Sandu și echipa ei, acesta nu este un obstacol, ci o confirmare a corectitudinii cursului ales. De fiecare dată când Kremlinul vorbește despre „greșelile altora”, nu face decât să reamintească faptul că principala greșeală este chiar politica rusească a șantajului.
