Primarului de Bălți, Nicolai Grigorișin, s-a ales din nou cu un cadou neobișnuit. Consilierul Sergiu Burlacu i-a dăruit un Abecedar, făcând aluzie la fapul că demnitarul ar trebui să învețe alfabetul limbii române. Acum patru ani, Burlacu i-a oferit lui Grigorișin un dicționar, scrie NordNews.
Sergiu Burlacu a rămas dezamăgit de faptul că edilul din Bălți nu a reușit să învețe prea multe cuvinte din dicționarul pe care i l-a dăruit în 2018.
„Fiecare An Nou este despre noi începuturi, despre schimbări spre bine, iar acestea nu apar din întâmplare, toate se îmbunătățesc prin muncă. Admit că în 2018, când i-am adus în dar așa-numitului primar de Bălți, domnului Grigorișin, un Dicționar, am greșit prin supraaprecierea capacităților domniei sale. Așa că, în acest an o luăm de la începuturi, de la primii pași. 2023 va fi despre schimbări, pentru toți, inclusiv și pentru bălțeni”, a scris Sergiu Burlacu pe pagina sa de Facebook, unde a publicat fotografiile cadoului ingenios.
În 2018, de ziua sa de naștere, Grigorișin a primit de la Burlacu un dicționar român – rus, pentru ca edilul să nu se mai pomenească în situații ridicole, precum atunci când fostul Ambasador al Japoniei la Chișinău, Masanobu Yoshii, a mers într-o vizită de lucru la Bălți. Diplomatul a rostit un discurs în limba română, iar pentru a-l înțelege, primarul de Bălți, vorbitor de rusă, a apelat la un translator.
În ultima perioadă, Nicolai Grigorișin a avut câteva tentative de a vobi în limba română, limitându-se la un salut sau câteva cuvinte de felicitare.

