Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor examina în ședința de marți, 30 ianuarie, dosarele celor șase candidați la funcția de procuror general, în privința eligibilității acestora.
Imagine simbol
Cei selectați de către membrii CSP vor merge la verificarea Comisiei Vetting, iar conform Legii cu privire la procuratură, candidatul la funcția de procuror general este selectat pe bază de concurs public, transmite sursa.
Concursul public organizat de CSP cuprinde următoarele etape:
- preselecția candidaților în baza dosarelor depuse;
- interviul susținut în fața Consiliului Superior al Procurorilor.
- Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru funcția de procuror general, aprobat de CSP.
La concurs au depus dosarele de participare:
- avocatul Ilie Rotaru;
- procurorul adjunct interimar Igor Demciucin;
- avocatul Serghei Perju;
- procurorul Octavian Iachimovschi;
- procurorul general interimar Ion Munteanu;
- juristul Andrei Coca.
În timp ce se desfășoară concursul pentru funcția de procuror general, anunțat pe 23 octombrie 2023, în plenul Parlamentului, în prima lectură a fost votat un proiect de lege care prevede excluderea obligativității oferirii unor punctaje candidaților.
În prezent, cadrul normativ prevede că procurorul general este desemnat în baza punctajului acordat de fiecare membru al CSP.
Proiectul de lege prin care se modifică procedura de stabilire a candidaților la funcția de procuror general va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.