Analize și opinii

Ce se întâmplă în estul Ucrainei și cu ce se pot solda evenimentele din prezent?

Deși pe 15 februarie Putin a afirmat că este gata să retragă o parte din trupele dislocate la hotarele dintre Rusia și Ucraina, această afirmație a fost recepționată destul de sceptic de către societatea mondială. Acest scepticism s-a dovedit a fi unul mai mult decât relevant – Federația Rusă a procedat exact invers: au mai fost dislocați soldați la hotarele cu Ucraina, iar câteva nave cu potențial militar au înaintat în marea neagră. 

Deja atunci devenise clar că eforturile diplomatice devin din ce în ce mai ineficiente, iar promisiunile pe care și le fac reciproc liderii implicați în negocieri, până la urmă, fie sunt îndeplinite parțial, fie sunt neglijate complet. Drept urmare a evenimentelor care au urmat după 15 februarie, în prezent avem deja mult mai mult decât 100 000 de militari ruși dislocați la hotarele cu Ucraina (conform unor surse, actualmente este vorba despre o cifră de peste 150 000). 

Donețk și Lugansk – în doar câteva zile situația a atins un nivel de tensiune „competitiv” cu cel din 2014

Reluarea acțiunilor militare în Donețk și Lugansk a fost, de fapt, întrebarea timpului. Separatiștii ruși din aceste regiuni reprezintă instrumentul cât se poate de comod și eficient pentru a declanșa acțiuni sub flag străin. Odată cu intensificarea acțiunilor militare, s-au intensificat și acțiunile de dezinformare: o bună parte din știrile din ultimele zile, care „au venit direct din Donbas”, nu aveau decât un scop: să inducă societatea în eroare. 

Este vorba despre știri fake, care ar tensiona atât relația dintre Forțele Armate ale Ucrainei și regiunile separatiste, cât și dintre Ucraina și Rusia la nivel geopolitic. În acest context, este vorba despre un război informațional care, în mare parte, deja a și fost declanșat. Drept dovadă a acestui lucru îl reprezintă faptul că Rusia și Ucraina, deja de câte ori în ultimele zile, s-au acuzat reciproc de informații false, livrate în mase prin intermediul mass-media. 

Ultima situație de acest tip s-a referit la informațiile despre presupusa tentativa de acțiune de invazie din partea militarilor ucraineni. Rusia a acuzat Ucraina de această tentativă de încălcare a integrității hotarelor, pe când partea ucraineană a negat practic imediat această acuzație. Asemenea informații tensionează în mod special situația geopolitică tensionată, dar și denotă determinarea Federației Ruse de a încerca fie prin dezinformări, fie prin tensionarea lucrurilor în Donețk și Lugansk, să găsească un pretext „nobil” pentru a începe o invaziune. 

Creșterea tensiunii sau determinarea lui Putin?

Cert rămâne faptul că Putin a reușit să crească presiunea asupra Occidentului de luni de zile, fără să tragă vreodată un foc sau să arunce un tanc peste granița cu Ucraina. Acest lucru denotă cel mai bine determinarea rușilor de a face totul sub flag străin, pentru a reduce critica și condamnarea societății mondiale. Momentan, însă situația este cât se poate de tensionată, iar ultimele informații despre încercarea Ucrainei de a încălca integritatea hotarelor vorbește despre o posibilă apropiere a momentului de „determinare” a lui Putin.

Traian Albu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button