Politică

CEC numără totalul alegătorilor: Câte persoane cu drept de vot sunt înregistrate în R. Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, la data de 3 ianuarie curent, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înregistrați 3 283 288 de cetățeni în cele 35 de raioane ale țării, Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia și regiunea transnistreană.

Astfel, potrivit CEC, din cei 3 283 288 de cetățeni înregistrați în Registrul de Stat al Alegătorilor, doar 2 775 769 sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Diferența de 507 519 de cetățeni, cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (244 859 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (262 660).

Precizăm că, potrivit datelor Agenției Servicii Publice, din cei peste 500 de mii de cetățeni din regiunea separatistă transnistreană, 338 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button