Ursula von der Leyen este pe cale să se confrunte cu cea mai serioasă provocare la adresa conducerii sale de când a devenit șefa Comisiei Europene, în urmă cu şase ani. Şi nu va veni dinspre Viktor Orbán din Ungaria, ci chiar din partea presupusului ei aliat de partid, Friedrich Merz, considerat favorit să devină cancelar al Germaniei, relatează Politico, citată de Hotnews.
Germanii votează duminică în alegerile legislative anticipate, după prăbușirea coaliției „semafor”, formată din SPD, condus de cancelarul Olaf Scholz, Verzi, al căror lider este vicecancelarul Robert Habeck, și Partidul Liber Democrat (FDP), condus de Christian Lindner. Sondajele de opinie plasează în fruntea intențiilor de vot CDU, condus de Friedrich Merz, și ramura sa bavareză, CSU.
Liderul în vârstă de 69 de ani al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) nu a făcut niciun secret din planurile sale de a se implica mult mai mult în afacerile UE decât Olaf Scholz.
Este o declaraţie de intenţie care a căpătat o semnificaţie geostrategică şi mai mare acum, când preşedintele american Donald Trump a semnalat că Europa va trebui să facă mult mai mult din munca grea de furnizare a asistenţei militare şi economice a Ucrainei.
„UE nu trebuie să vină la Washington ca un pitic, pentru că atunci va fi tratată ca atare”, a declarat Merz la un recent eveniment de campanie în Germania.
„Semnalul de la Berlin că Germania este pregătită să preia mai mult conducerea în Uniunea Europeană ar trebui să fie o veste binevenită pentru von der Leyen, care are de câştigat un aliat conservator puternic, care se întâmplă să fie versat în afacerile UE (Merz a fost deputat european între 1989 şi 1994). La Bruxelles, veţi auzi adesea nemulţumiri că o victorie a lui Merz va însemna pur şi simplu că UE va fi condusă de doi creştin-democraţi germani”, notează Politico.