Coca-Cola Europacific Partners a anunțat o retragere masivă de produse din șase țări europene, după ce testele interne au detectat niveluri ridicate de clorat în băuturi populare, transmite sursa.
Decizia afectează mărci cunoscute precum Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss și Tropico, comercializate în Belgia, Țările de Jos, Marea Britanie, Germania, Franța și Luxemburg. Retragerea include atât sticle, cât și doze, iar măsura vine după controale riguroase efectuate la o facilitate de producție din Gent, Belgia.
Cloratul, un compus chimic care poate afecta funcționarea tiroidei în cantități mari, a fost detectat în băuturile Coca-Cola în urma testelor de rutină. Compania a declarat că nu deține încă o estimare exactă a cantității afectate, dar a catalogat situația drept una „considerabilă.”
Produsele suspecte au fost retrase preventiv de pe rafturi, iar consumatorii sunt sfătuiți să nu consume băuturile cumpărate recent și să le returneze. Coca-Cola Europacific Partners a subliniat că siguranța consumatorilor este prioritară și a promis transparență totală în gestionarea acestei probleme.