Politică

Congresul Deputaților din Găgăuzia a adoptat o rezoluție: Ce prevede aceasta

Congresul deputaților și autorităților reprezentative de toate nivelurile din Găgăuzia, care a avut loc la Comrat, a adoptat o rezoluție prin care cere președintei țării, Maia Sandu, Parlamentului și Guvernului ca să înceteze să pună piedici autorităților regiunii autonome în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea cu privire la statutul Găgăuziei.

În rezoluție se mai cere ca actele votate la nivel local să nu mai fie supuse controlului Cancelariei de stat. Autoritățile din Găgăuzia solicită să aibă mai mulți reprezentanți în legislativ, executiv și sectorul judecătoresc, transmite IPN.

Totodată, cer o misiune de garanți formată din reprezentanți ai Consiliului Europei, ONU, Rusiei, Turciei și Germaniei care ar asigura respectarea de către autoritățile centrale a statutului unității administrativ-teritoriale autonome. În cazul în care autoritățile vor ignora aceste solicitări, își rezervă dreptul organizării unui referendum privind viitorul Găgăuziei.

În cadrul congresului, deputatul Adunării Populare din Găgăuzia Victor Petrov a spus că astăzi „suntem cufundați într-o eră de ilegalitate flagrantă, când orice act legal este ignorat de către autoritățile centrale ale țării, iar opinia cetățenilor, inclusiv a locuitorilor din Găgăuzia, este complet ignorată”. El spune că în Găgăuzia se simte o presiune morală și politică fără precedent din partea Chișinăului. „Săptămâna aceasta, partidul de guvernământ a adoptat în Parlament o rezoluție pentru un așa-zis miting pro-european organizat de președinte și echipa sa. Din câte știu, este pentru prima dată în istoria Moldovei independente când un document neoficial exprimat în cadrul unui miting a fost adoptat în Parlament”, a spus deputatul local.

Politicianul Mihail Kendighelean a făcut apel la toate „forțele sănătoase din Republica Moldova să se trezească în sfârșit din hibernare” și să acționeze împreună pentru binele comun. El a mai spus că de când există UTA Găgăuzia nu a existat nicio monitorizare a îndeplinirii de către Chișinău a angajamentelor sale față de regiune.

Iar primarul localității Dezghingea, Comrat, Vasili Kapsamun, consideră că „prin eforturile partidului de guvernământ istoria, moștenirea este ștearsă cu forța”. În opinia sa, autoritățile centrale încearcă prin diverse metode să dezbine societatea pentru a-și îndeplini scopurile. Acesta a amintit și despre inițiativa de a sărbători la 9 mai Ziua concilierii, în loc de Zilei Victoriei, lucru pe care l-a condamnat.

La eveniment au fost prezenți actuali și foști deputați ai Adunării Naționale, membri ai Comitetului Executiv al Găgăuziei, primari și activiști civili.

#Congres #Deputați #UTAG

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button