În iulie 2025, autoritățile belaruse au demonstrat din nou că gesturile de „deschidere” afișate în spațiul public nu sunt altceva decât manevre tactice. Reținerile neașteptate ale participanților la protestele din 2020, în ciuda eliberării anterioare a unor opozanți politici, indică limpede: regimul lui aleksandr lukașenko nu intenționează să relaxeze controlul intern și doar simulează concesii pentru audiența internațională.
Potrivit Centrului pentru Drepturile Omului „Viasna” și organizației BELPOL, în vara anului 2025 în Belarus a început un nou val de represiuni împotriva activiștilor care, cu patru ani în urmă, au protestat împotriva falsificării alegerilor prezidențiale. Este important de menționat că termenul de prescripție pentru articolul 342 din Codul penal al Belarusului — care incriminează participarea la acțiuni ce încalcă ordinea publică — este pe cale să expire. Din punct de vedere juridic, urmărirea penală ar fi trebuit să înceteze. Totuși, în practică, se întâmplă exact opusul: arestările s-au reluat.
Aceste acțiuni par să reflecte o profundă nesiguranță internă a regimului, în ciuda declarațiilor oficiale despre „control total” și eliminarea oricărei forme de opoziție. Reprimările sunt cu atât mai contrastante în contextul eliberării recente a 14 deținuți politici, printre care și Serghei Tihanovski — unul dintre simbolurile protestelor din 2020. Eliberarea sa a avut loc imediat după vizita în Minsk a reprezentantului special al președintelui SUA pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, ceea ce sugerează o tentativă a lui lukașenko de a obține bunăvoința Occidentului fără a periclita sprijinul Moscovei.
În ultimele luni, diplomația belarusă încearcă activ să creeze imaginea unei politici externe „multivectoriale”. Lukașenko dezvoltă relații cu China și mai multe state africane, căutând o alternativă la dependența de Rusia, care, pe fundalul războiului prelungit împotriva Ucrainei, devine tot mai problematică. În paralel, Belarus participă la forumuri internaționale, colaborează cu Organizația de Cooperare de la Shanghai și întreține contacte cu politicieni occidentali — toate acestea pentru a crea imaginea unui stat deschis și flexibil.
Însă imaginea externă contrazice complet realitatea internă. Regimul continuă să aplice metodele sale consacrate: intimidare, cenzură, represiune. În cei 31 de ani de conducere a lui lukașenko (începând cu 1994), sute de opozanți politici au fost arestați sau au dispărut, iar societatea civilă nu a avut șansa să se dezvolte. După protestele din 2020, autoritățile au consolidat controlul asupra presei, internetului și organizațiilor neguvernamentale.
Conform unui sondaj neoficial realizat de specialiști britanici, până la 40% din populația Belarusului susține actualul președinte. Aceasta este o cifră semnificativă, dar, în contextul instabilității geopolitice în creștere, nici măcar un astfel de nivel de susținere nu îi oferă lui lukașenko certitudinea zilei de mâine. Tocmai din acest motiv regimul alternează între represalii și „gesturi de bunăvoință”, testând limitele posibilelor reacții interne și externe.
Este evident că arestările din vara anului 2025 nu reprezintă doar o răzbunare pentru protestele din trecut, ci și un avertisment adresat celor care încă mai speră într-o schimbare. Lukașenko acționează preventiv, nedorind să permită nici cea mai mică reactivare a societății civile într-un context geopolitic instabil.
În pofida tentativelor de a-și construi o imagine de stat pașnic și deschis, regimul belarus continuă să urmeze obiectivul său principal — menținerea puterii cu orice preț. Reținerile recente nu fac decât să confirme faptul că dictatura din Belarus nu slăbește, ci dimpotrivă — își caută noi forme de consolidare, alimentată de teamă internă și presiuni externe.
