Societate

CSS în ședință: Securitatea energetică a țării și pregătirea pentru sezonul rece a fost principalul subiect discutat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat joi, 17 august, ședința ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Securitatea energetică a țării și pregătirea pentru sezonul rece a fost principalul subiect discutat, transmite sursa.

Membrii CSS au vorbit despre măsurile întreprinse de instituțiile statului pentru asigurarea cu gaze naturale și energie electrică în perioada următoare, despre mersul realizării proiectelor majore de investiții în domeniul energetic și despre programele de eficiența energetică, potrivit unu comunicat emis de Președinție.

În urma informațiilor prezentate de autoritățile competente, membrii CSS au venit cu mai multe decizii și recomandări. 

„Statul trebuie să fie pregătit să asigure consumatorilor accesul continuu la resursele energetice – gaze, electricitate, agent termic – în orice condiții și context regional. La fel, în caz de necesitate, să poată oferi ajutorul necesar categoriilor vulnerabile de cetățeni. Astfel, obiectivul prioritar și în acest an va fi achiziționarea gazelor la cele mai avantajoase prețuri de pe piață și formarea de stocuri suficiente. 

Prin eforturile făcute de autorități, Republica Moldova își întărește securitatea energetică, iar instituțiile competente, indiferent de orice scenariu, vor putea livra cetățenilor energie electrică și căldură în sezonul următor de încălzire”, este menționat în comunicat.

Guvernul a aprobat la 2 august, planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024 în care se regăsesc trei posibile scenarii privind furnizarea gazelor naturale de către Gazprom. Primul scenariu se referă lipsa oricăror limitări de livrări a gazelor naturale de la Gazprom către Moldovagaz. Un alt scenariu se referă la rezilierea de către Gazprom a contractului de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova.

Ultimul scenariu luat în calcul de către Ministerul Energiei este cel care prevede continuarea livrării gazelor naturale de către Gazprom la nivelul de 5,7 milioane de metri cubi zilnic. În cadrul acestui scenariu, specialiștii vorbesc despre două situații. Fie acest volum va fi împărțit între malul drept și malul stâng proporțional cotei din consumul înregistrat în anul 2021, fie Moldovagaz va aloca acest volum pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrului, inclusiv în scopul producerii energiei electrice pentru cei de pe malul drept.

Potrivit Ministerului Energiei, scenariile luate în calcul se bazează pe experiența crizei energetice din sezonul de încălzire 2022-2023. Autoritățile mai spun că vulnerabilitatea principală în următorul sezon de încălzire va fi capacitatea redusă a consumatorilor  de a plăti prețuri mari la energie, prețuri de piață în caz de o nouă criză energetică.

În acest context, Ministerul Energiei anunță că vor fi prevăzute măsuri de diminuare a riscurilor și asigurarea furnizării neîntrerupte a gazelor naturale către consumatori. Una din modalități ar fi reducerea consumului de gaze naturale, prin reconectarea clădirilor publice la sistemele centralizate de termoficare, funcționarea centralelor termice pe combustibili alternativi, utilizarea stocurilor de gaze create de SA Energocom până la începerea sezonului rece. 

Volumul minim țintit a acestor stocuri urmează să constituie către 1 octombrie 450 milione de metri cubi de gaze.

În cazul Termoelectrica, cel mai mare consumator de gaze naturale, se prevede, după caz, utilizarea păcurii în calitate de combustibil alternativ în combinație cu gazul, dar nu mai mult de 50% de păcură. Utilizarea combinată a combustibilului gaze naturale – păcură se va aplica în funcție de evoluțiile prețurilor la resursele energetice și disponibilitatea acestora pe piață.

#CSS #securitate_energetică #discuții

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button