Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat primul milion de pasageri ce s-au îmbarcat sau au sosit în acest an.
Potrivit datelor întreprinderii de stat, de la începutul anului 2023, prin porțile de îmbarcare și sosire ale aerogării au trecut 1.184.268 de pasageri, ceea ce reprezintă o creștere față de aceeaşi perioadă a anului 2022 cu 65,4% sau 468.216 de pasageri, transmite sursa.
Statisticile publicate de Aeroportul Internațional Chișină arată că în luna iunie 2023, fluxul de pasageri a crescut cu 15,2% față de iunie 2022 şi a constituit circa 262.000 de persoane.
Totodată, în luna iunie, a crescut cu 20,8 la sută numărul de decolări și aterizări ale aeronavelor, care a atins cifra de 2.294 de operațiuni, cu 395 de operațiuni mai mult decât în iunie 2022.
Mai exact, în cazul curselor regulate, numărul operațiunilor a crescut cu 299, în cazul celor neregulate au fost înregistrate cu 70 operațiuni mai mult, iar cifra operațiunilor care vizează cursele necomerciale s-a majorat cu 26.
Transportarea pe segmentul cargo, în iunie 2023 a constituit 203,9 tone, cu 23,9% mai mult decât în luna iunie a anului precedent.
O explicaţie a acestei creşteri spectaculoase este faptul că anul trecut, începând cu 24 februarie 2022, ca urmare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis și, respectiv, au fost sistate toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Chișinău, pentru o perioadă de aproape o lună.
Ulterior, începând cu 21 martie 2022 ora 12:00 (ora locală), o porțiune a spațiului aerian național a fost deschisă pentru utilizarea acesteia de către aeronavele civile și de stat, astfel fiind posibilă reluarea treptată a transportului regulat de pasageri.
Ținând cont de faptul că spațiul aerian al Ucrainei este închis și zboruri pe direcțiile Nord, Sud și Est nu pot fi efectuate, toate zborurile au loc pe direcția România, pe un coridor îngust. Totodată, cursele spre Rusia, Belarus, Ucraina așa și nu au fost reluate.
De notat că pe parcursul anului 2022 au fost transportați circa 2,31 milioane de pasageri, înregistrând o creștere de 25,1% comparativ cu perioada anului 2021 (1,84 milioane pasageri).
Amintim că la finele lunii martie 2023, Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului, după ce aproape 10 ani a fost administrat de Avia Invest SRL.