Înainte să treacă o săptămână de la moartea misterioasă a șefului Ministerului de Externe din Belarus, Serghei Șoigu a sosit la Minsk într-o vizită foarte controversată. Este surprinzător că președintele auto-ales al Belarusului a supraviețuit după o astfel de „întâlnire amicală” cu trimisul lui Putin.
Vizita figurei importante a Kremlinului poate avea două motive principale: primul este implementarea unei părți a IPSO rusă, care are ca scop încercarea de a intimida ucrainenii cu „planurile din culise” ale Kremlinului și ale regimului Lukașenko. A doua presupunere este mai banală și constă în următoarele manevre ale Rusiei de a-l forța pe dictatorul belarus să intre oficial în războiul împotriva Ucrainei, susținând agresiunea criminală rusă.
Ceea ce se știe cu siguranță este că părțile au discutat într-adevăr o conservare pe scară largă a resurselor de arme din Belarus, pe care Rusia intenționează să le transfere cu impunitate, pentru nevoile așa-zisei sale armate. Există, de asemenea, o creștere constantă a grupării militare ruse din Belarus, însă, așa cum asigură analiștii militari ucraineni și internaționali, este deocamdată devreme să spunem cu siguranță că o nouă ofensivă va începe în zilele următoare.
Presiunea Kremlinului asupra regimului Lukașenka constă și în faptul că dictatorul din Belarus a amânat sau nu dorește să creeze un „stat de uniune”. Opoziția din Belarus susține că Lukașenko a înțeles întotdeauna amploarea fiasco-ului său pseudo-politic dacă așa ceva se realizează cu toată puterea. Potrivit unor rapoarte din interior de lungă durată, la începutul și mijlocul anilor 2000, Lukașenko era sigur că Putin i-a pregătit o „poziție” demnă la Kremlin pentru a spăla în continuare banii și a-și crește ego-ul. Cu toate acestea, chiar înainte de evenimentele războiului ruso-ucrainean din Rusia, dictatorului belarus a fost clarificat că va juca rolul unui politician de mâna a doua și chiar de mâna a treia. De aceea, Lukașenko a cochetat cu Occidentul de mulți ani, inclusiv folosind „sfaturi” politice de la recent decedatul Vladimir Makei și, de asemenea, nu a recunoscut anexarea Crimeei ucrainene de către Federația Rusă și a menținut legăturile politice și economice cu Ucraina.
În 2020, situația s-a schimbat considerabil, în mare parte din cauza obstinației și a ego-ului nejustificat de înalt al lui Lukașenko. În primul rând, s-a pictat într-un colț, după ce a pierdut investiții și cel puțin un anumit sprijin din partea UE, iar mai târziu întregul popor din Belarus a suferit din cauza asta, o parte din care până la 24 februarie 2022 se afla încă în Belarus.
Lukașenko a creat personal o situație de dependență directă de Kremlin, totuși, înțelegând amploarea sancțiunilor, el încă continuă să plătească pentru ultimatumurile Rusiei.
La ultimul summit CSTO, a fost clar că în domeniul public, Lukașenko încearcă în toate modurile posibile să-l mulțumească pe Putin, susținând în cuvinte oricare dintre ideile și dorințele sale bolnave. După cum au remarcat analiștii militari, încă din vară regimul lui Lukașenko a început să furnizeze arme Kremlinului.
Mai târziu, după un atac cu rachete rusești pe scară largă pe teritoriul Ucrainei pe 10 octombrie, Lukașenko a anunțat crearea unei „grupări comune” de trupe ruse și belaruse. După aceea, pe canalele de propagandă din Belarus a început să fie difuzat un flux nesfârșit de prostii pe care atât Ucraina, cât și Polonia, și în general întregul bloc NATO, urmau să atace Belarus. Acest lucru nu a afectat opiniile cetățenilor înșiși din țară, precum și comunitatea mondială.
În primul rând, Comisia Europeană în vară, iar mai târziu Parlamentul European, au exprimat o declarație globală de fapte de nerefuzat. Belarus este un teritoriu ocupat, cetățenii sunt în pericol, iar majoritatea este persecutată fie de regimul ilegal al lui Lukașenko, fie de cel al ocupației rusești. De aceea, sancțiunile împotriva Republicii Belarus sunt mult mai blânde decât împotriva Federației Ruse, deoarece comunitatea internațională este foarte conștientă de diferența uriașă dintre țări.
Institutul American pentru Studiul Războiului a raportat că presiunea asupra lui Lukashenko se va intensifica în viitorul apropiat. Mulți experți independenți sunt siguri că moartea lui Vladimir Makei a fost un sacrificiu simbolic pus în scenă de Kremlin pentru a-i demonstra public lui Lukașenko ce se întâmplă, de exemplu, când merge la un summit al OSCE, de unde ministrul rus de externe a fost exclus.
Încercând să creeze un al doilea front, Rusia încearcă să mute atenția Forțelor Armate ale Ucrainei de la sud și de la est la nord. Este clar că nu va exista nici un blitzkrieg asupra capitalei ucrainene. Plus la aceasta, un astfel de pas poate îngropa odată pentru totdeauna cadavrul politic al lui Lukașenko. Tribunalul a fost pe drept asigurat pentru el și Putin de mult timp, dar opoziția din Belarus și sute de mii de refugiați din Belarus, care se află și în Ucraina, ar putea suferi de pe urma invadării Ucrainei de către gruparea belarusă.
Dacă Kremlinul nu reușește să-l oblige pe Lukașenko să intre în război, atunci lichidarea sa de către forțele de securitate și serviciile speciale ruse este inevitabilă. Cu acest scenariu, ocupația Belarusului va deveni nu doar de jure, ci și de facto. Vizitele repetate ale trimișilor Kremlinului se pot încheia pentru Lukașenko prin faptul că va fi eliminat din cauza propriei sale miopii, prostii și lăcomii.
