Conducerea actuală a țării, deocamdată, a demonstrat o capacitate destul de bună de a dirija criza, care a afectat și Republica Moldova, în contextul evenimentelor tragice din Ucraina. Acțiunile Maiei Sandu au fost lăudate chiar și de rivalul principal al președintei – Igor Dodon. Totodată, deși acesta și-a manifestat acordul cu acțiunile conducerii, a urmat un mare “…dar” din partea lui Dodon, însoțit de 3 recomandări, care nu doar că nu se integrează în imaginea actuală a cursului promovat de către Sandu, ci pot fi de-a dreptul periculoase pentru Republica Moldova.
Aprobarea legii despre “neutralitatea permanentă”
Pe de-o parte, această propunere a lui Igor Dodon este absurdă, deoarece principiul de neutralitate este consolidat în Constituția Republicii Moldova. Pe de altă parte, mare este probabilitatea că Dodon se referă anume la acel tip de neutralitate absolută, care nu va permite Republicii Moldova să adere la Uniunea Europeană.
O asemenea “recomandare” din partea liderului neformal a opoziției pro-ruse este cât se poate de clară. O asemenea lege ar pune capăt încercărilor Republicii Moldova de a adera la UE. În contextul actual, acesta ar fi un scenariu cât se poate de avantajos pentru Kremlin, de aceea, evident, Dodon vine cu o asemenea recomandare.
Plus la aceasta, Dodon folosește și dispoziția actuală a societății – cetățenii sunt îngrijorați de cele întâmplate în Ucraina și o mare parte privesc ideea de integrare europeană drept pericol pentru securitatea țării. Nu este pentru prima dată când Dodon “joacă” pe asemenea circumstanțe de incertitudine.
Plus la aceasta, Republica Moldova a prins acum un vector de integrare cât se poate de bun. Uniunea Europeană salută acțiunile Republicii Moldova, chiar dacă Maia Sandu nu a impus sancțiuni împotriva Republicii Moldova. Acest lucru, cu siguranță, va crește și în continuare motivația Kremlinului de a opri acest vector prin intermediul opoziției pro-ruse din Moldova, pe care o dirijează cu brio de-a lungul anilor.
Lansarea IMEDIATĂ a negocierilor cu Federația Rusă
Aici, de fapt, Dodon nu a venit cu ceva nou. Din prima zi de lucru în opoziție fostul președinte nu ratează nicio ocazie de a menționa “cât de important” este ca Maia Sandu să meargă la Moscova și să negocieze cu liderii din Kremlin aspecte economice, inclusiv și întrebarea energetică.
Această recomandare nu poate fi productivă în contextul în care conducerea actuală a dat clar de înțeles că merge pe calea de reducere a dependenței energetice față de Federația Rusă. Criza gazelor naturală din toamna-iarna recentă a dat clar de înțeles că Republica Moldova nu va mai accepta șantajul energetic, instrument de presiune atât de comod pentru Federația Rusă.
Da, este adevărat, renunțând la vectorul european și mergând la negocieri cu Kremlinul, în calitate de favoare și remunerare, Rusia ne va oferi gaz mai ieftin. Dar prețul real, pe care îl vor plăti cetățenii Republicii Moldova pentru această înțelegere va fi renunțarea la Uniunea Europeană și lumea civilizată. Probabilitatea revenirii la putere a liderului și partidului pro-rus va deveni colosală. Șansele Republicii Moldova de a se transforma într-o nouă Rusie sau într-un nou Belarus vor fi mai reale ca niciodată.
Implicarea în reglarea instituțiilor mass-media
Despre această recomandare a lui Dodon, de fapt, nici nu putem spune prea mult, deoarece ea, prin sine, reprezintă un absurd. O asemenea acțiune ar presupune primul pas spre crearea unui mediu informațional propagandist, absolut similar cu cel din Rusia și Belarus. Evident, într-un asemenea mediu, Kremlinului îi va fi mult mai ușor să manipuleze mulțimile și să pregătească un “rezultat bun” pentru viitoarele alegeri, în favoarea liderului pro-rus care, cu o mare probabilitate, ar putea fi Dodon, reieșind din natura recomandărilor pe care le-a înaintat recent.