În pofida faptului că Moldova îi livrează Transnistriei toţi cei 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi pe care îi primeşte de la Gazprom pe zi, această cantitate nu-i este suficientă regiunii.
Acest lucru a fost recunoscut într-o emisiune TV de către vicepreşedintele executivului regiunii, Serghei Obolonik, potrivit căruia ar mai fi nevoie de 1 milion de metri cubi, adică aproximativ 20% din cantitatea actuală de gaze, transmite sursa.
El a spus că problema va fi rezolvată prin „raţionalizarea consumului şi redistribuirea gazelor între agenţii economici”.
„Sper să economisească şi populaţia”, a spus şeful ministerului dezvoltării economice.
El a numit previziunile pentru ianu arie „incerte”, întrucât Moldova „nu este încă pregătită să garanteze continuarea furnizării de gaze nici în volumele actuale”.