EconomieRăzboi în Ucraina

Deputat PAS: Războiul a redus voința Gazprom de a face auditul

Contractul de livrare a gazelor, semnat cu Gazprom în toamna anului trecut, prevedea că la Moldovagaz va fi efectuat un audit intern pentru stabilirea tuturor cauzelor care au dus la acumularea unei datorii istorice de aproximativ 700 de milioane de dolari.

Totuși, auditul nu a fost până în prezent nici măcar început. Deputatul PAS Adrian Băluțel a declarat în platoul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV că de vină ar fi războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, fapt ce a redus „eforturile și voința Gazprom” pentru efectuarea auditului, transmite sursa.

Deputatul PAS Adrian Băluțel a menționat că auditul a fost dorit de autorități anume pentru a identifica toate cauzele care au dus la acumularea datoriei istorice față de Gazprom, însă din cauza războiului început de Federația Rusă în Ucraina, compania rusească și-a pierdut orice interes față de realizarea auditului intern la Moldovagaz, ceea ce întârzie și mai mult procesul.

„Subiectul datoriei Moldovagaz față de Gazprom nu este un subiect care a apărut în decembrie anul trecut. Aceasta este o datorie istorică despre care s-a tot vorbit cu mai multă sau mai puțină intensitate. Din câte a anunțat și domnul vice-premier, auditul noi l-am cerut ca să înțelegem cum a fost formată această datorie, întrucât o parte din aceasta nu a fost formată în mod legal, corect. Iar auditul trebuia să determine cum și în ce condiții s-au acumulat aceste datorii. Acum, de ce nu s-a întâmplat acest audit, este un lucru foarte, foarte simplu. Pentru că pe 24 februarie a început un război, iar acest lucru a redus practic la zero eforturile și voința Gazprom de a face acest audit. Iată ceea ce s-a întâmplat”, a spus Adrian Băluțel.

Fostul deputat Iurie Reniță a ținut să-l contrazică pe alesul poporului și i-a amintit acestuia că războiul se întâmplă în țara vecină, și nu în Republica Moldova: „Totuși, război e în Ucraina, nu în Republica Moldova, Doamne ferește și nici nu trebuie să fie”.

Băluțel însă a insistat, totuși, pe ideea că războiul din Ucraina și apatia Moscovei în privința aceste chestiuni au fost factorii care au început să întârzie și mai mult procesul auditului, dar guvernarea în continuare își dorește ca auditul la Moldovagaz să aibă loc.

„Să nu credem că acest război nu a avut niște repercusiuni inclusiv și politice asupra unor procese care erau legate de Moscova și se întâmplau în Republica Moldova, precum era procesul auditului. Să fie foarte clar: noi în continuare ne dorim acest audit”, a precizat deputatul.

Acesta a ținut să precizeze și faptul că „partea bună” în toată această situație este că Republica Moldova este asigurată energetic pentru 5 ani, datorită contractului cu Gazprom. Băluțel a insitat că formula din contract este una rezonabilă, dar a amintit din nou despre războiul de la graniță, din cauza căruia prețurile la gaz pe piețele internaționale au explodat, fapt care a făcut ca înțelegerea contractuală cu Gazprom să pară „păguboasă”.

„Partea bună este că acest contract pe care noi îl avem semnat acum este unul pe 5 ani de zile, ceea ce înseamnă că noi avem o garanție că vom merge pe această formulă și nu vor fi alte implicații de ordin politic pentru a ne impune alte condiții pentru livrarea gazului. Și nu formula din contract este una păguboasă, dar păgubos este faptul că prețurile la gaz continuă să crească la nivel internațional. Deci, nu formula este problema. Problema este că avem un război care duce prețurile la gaz la limite extreme”, a explicat deputatul.

Liviu Vovc, l-a contrazis și el pe Băluțel, menționând că prețul înalt plătit de cetățenii Republicii Moldova nu este doar din cauza războiului, deoarece chiar și înainte de declanșarea invaziei ruse din Ucraina, moldovenii achitau deja tripul față de prețul achita până la negocierea contractului cu Gazprom din toamna anului 2021.

„Înainte de război, odată cu semnarea contractului, prețul la gaz în Republica Moldova s-a triplat, așa că nu putem să dăm vina doar pe războiul din Ucraina. Da, într-adevăr, de la 15 lei în sus deja este și cauza războiului, dar odată cu semnarea contractului, prețul deja s-a triplat”, subliniat Liviu Vovc.

#Deputat_PAS #auditul #Gazprom #Război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button