Politică

Dodon și Greceanîi s-au plâns ambasadorului UE pe actuala guvernare

Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon și președinta de onoare a partidului, Zinaida Greceanîi s-au plâns ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, pe actuala guvernare. Potrivit unui comunicat al socialiștilor, în cadrul întrevederii, Dodon și Greceanîi și-au exprimat îngrijorarea vizavi de practicile actualei puteri, care ar încălca „toate principiile statului de drept”, transmite sursa.

„Ne-am referit în special la încălcarea flagrantă a principiului separării puterilor în stat, administrarea statului prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, dar și limitarea dreptului la libera exprimarea prin interzicerea abuzivă a unor surse mass-media, în acest context fiind inexplicabilă lipsa reacției din partea ambasadorilor occidentali”, se arată în comunicatul PSRM. 

Cei doi politicieni ar fi discutat cu ambasadorul european și despre compromiterea reformei justiției. Socialiștii au menționat că reforma s-a transformat într-un exercițiu de înlocuire a magistraților incomozi puterii cu cei docili. 

„Așa văd lucrurile profesioniștii în domeniul dreptului, dar și întreaga societate. Au fost neglijate criteriile formulate de experții Comisiei de la Veneția în privința cerințelor față de formarea și funcționare a secretariatelor comisiilor de veting și pre-veting și ca rezultat, experții înaintați de partenerii externi au fost manipulați de către angajații secretariatelor în beneficiul unor grupări de interese asociate guvernării”, au subliniat Dodon și Greceanîi.

Cei doi socialiști ar fi discutat cu ambasadorul european și despre corupție, conflictele de interese, delapidări de fonduri și trafic de influență. 

„Am menționat că cetățenilor le este clar că aceste metode reprezintă încălcări și abuzuri ale puterii, iar asocierea UE cu o guvernare coruptă, duce la discreditarea standardelor europene în rândul populației”, au subliniat cei de la PSRM. 

S-a discutat, de asemenea, despre felul în care s-a desfășurat campania electorală, care potrivit socialiștilor, ar fi avut loc cu încălcări. 

„Am menționat că încălcările au fost înfăptuite deschis, fără pic de jenă și au fost vizibile. S-a utilizat la greu resursa administrativă, a fost practicat șantajul financiar, reprimarea concurenților, excluderea ilegală a candidaților, încălcarea prevederilor electorale pe care ei însăși le-au elaborat”, potrivit PSRM.

Socialiștii i-au spus ambasadorului UE că ideea în privința integrării în UE fără Transnistria, este o trădare a intereselor naționale iar deciziile referitor la integrarea în oricare uniuni trebuie să fie luate doar de cetățenii acestei țări și doar prin referendum.

Purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, a negat acuzațiile socialiștilor.

„PAS făcut o campanie cinstită și corectă și nu a încălcat legea, lucru constatat de misiunea de observare a alegerilor ENEMO”, a declarat Adriana Vlas.

#socialiști#ambasadorul_UE#discuții

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button