InternaţionalPolitică

Doi candidați la funcția de președinte al Rusiei s-au retras din cursa electorală și au îndemnat cetățenii să-l voteze pe Putin

Doi candidați la funcția de președinte al Federației Ruse au anunțat pe 30 ianuarie că și-au retras candidatura. Ambii i-au îndemnat pe cetățenii ruși cu drept de vot să îl susțină pe actualul președinte Vladimir Putin – cel care a ordonat invadarea Ucrainei în urmă cu aproape doi ani, transmite sursa.

Serghei Baburin, liderul partidului „Uniunea Populară Rusă”, s-a retras imediat după ce a depus semnăturile în favoarea candidaturii sale la Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Moscova. Politicianul a îndemnat alegătorii să se „unească în jurul candidaturii lui Putin”.

Partidul Democrat, care a propus-o pe Irina Sviridova pentru funcția de președinte, a declarat că nu a reușit să strângă cele 100 000 de semnături necesare și că se retrage din cursa electorală. Irina Sviridova a îndemnat, de asemenea, cetățenii ruși să-l voteze pe Vladimir Putin.

Anterior, CEC de la Moscova a înregistrat patru candidați la alegerile prezidențiale, printre care și președintele în exercițiu Vladimir Putin. Președintele Partidului Comuniștilor din Rusia, Serghei Malinkovici, a depus semnături la CEC. Alți patru candidați, printre care Boris Nadejdin, care pledează pentru încetarea agresiunii militare din Ucraina, au termen până la 31 ianuarie pentru a depune semnăturile la CEC.

Alegerile prezidențiale din Rusia se va desfășura între 15 și 17 martie 2024. Scrutinul va avea loc inclusiv în Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk – regiunile ucrainene anexate de Rusia după declanșarea invaziei din februarie 2022.

#CEC #Rusia #alegeri #candidate

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button