Internaţional

Donald Trump, pus sub acuzare pentru 34 de fapte penale; A declarat în fața judecătorului că pledează „nevinovat”

Donald Trump se predă Curții din Manhattan. Este primul președinte american din istorie amprentat, fotografiat și pus sub acuzare, transmite sursa.

Donald Trump a ajuns la Curtea din Manhattan. A salutat mulţimea strânsă în zonă, înainte de a intra în clădire, dar nu a declarat nimic reporterilor. Presa americană explică faptul că deși nu va fi încătușat, el este, din punct de vedere tehnic, arestat.

„Donald Trump va fi reținut, dar nu cu cătușe. În schimb, avocații săi au aranjat cu procurorii întreaga procedură de predare. Faptul că a decis să se predea, înseamnă că arestarea și procedurile ulterioare se pot desfășura în spatele ușilor închise”, scrie Washington Post citat de Biziday.

Și BBC explică faptul că Donald Trump nu este încătușat, deoarece el nu este considerat un om periculos și nici nu există vreun indiciu că ar putea încerca să scape, având în vedere că s-a predat singur.

Donald Trump a părăsit sala de judecată din Manhattan, după aproximativ o oră în fața judecătorilor. Fostul președinte american nu a făcut niciun comentariu cu privire la audiere și a ignorat întrebările reporterilor. Cel mai probabil, Donald Trump se va întoarce în Florida.

Lui Donald Trump i s-au prezentat 34 de capete de acuzare, inclusiv de falsificare a unor registre de afaceri. Fostul președinte a pledat nevinovat, transmite Reuters.

#Donald_Trump #fapte_penale #acuzare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button