Război în Ucraina/Война в Украине

RUSIA A ATACAT O ȚARĂ MEMBRĂ NATO: Două rachete rusești au căzut în Polonia, pe teritoriul NATO. A fost convocat Consiliul de securitate

Două rachete rusești au căzut în Polonia, lângă granița cu Ucraina. Doi oameni au murit, potrivit presei poloneze. Guvernul a convocat Consiliul de Securitate.

Consiliul, format din ministerii apărării, internelor, justiției și afacerilor externe, precum și coordonatorul serviciilor de informații, pregătește și coordonează deciziile privind securitatea și apărarea națională.

Purtătorul de cuvânt al cabinetului, Piotr Muller, nu a precizat despre ce discută consiliul, relatează Reuters, scrie sursa.

Rachetele au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale. Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET.

Pompierii au confirmat că au avut loc explozii în Przewodow, dar au spus că în acest moment nu sunt cunoscute cauzele, a declarat într-un interviu pentru Radio Lublin purtătorul de cuvânt al pompierilor din zonă. Acesta a confirmat că două persoane și-au pierdut viața.

#NATO #rachete #Polonia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button