Politică

Două săptămâni pentru un raport preliminar și recomandări pentru a îmbunătăți măsurile de securitate la Aeroport

Comitetul Național de Securitate Aeriană urmează să prezinte, în două săptămâni, un raport preliminar și un set de propuneri de perfecționare a protocoalelor de securitate de la Aeroportul Internațional Chișinău, informează ziua.md.

Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei Economice din cadrul Parlamentului, deputatul PAS Radu Marian.

Parlamentarul a precizat că, până în prezent, structurile de forță din țara noastră au făcut față provocărilor din ultima perioadă, mai ales în contextul crizei refugiaților.

„Să nu cădem pradă cârcotașilor, știrilor false și să apreciem activitatea angajaților structurilor de forță, atunci când aceștia merită. Vă îndemn să urmărim sursele de informare oficiale și credibile”, a mai scris Radu Marian.

Doi oameni au murit, vinerea trecută, după ce au fost împușcați la aeroport de un cetățean al Tadjikistanului. Poliția și Procuratura investighează cazul. Atacatorul a murit la trei zile după atac, pe patul de spital.

#raport_preliminar #măsurile_de_securitate #Aeroport

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button