Liderul de la Ankara, Tayyip Erdogan, susține că „dacă este necesar”, Turcia se poate despărți de Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută sâmbătă, președintele vorbind despre raportul Parlamentului European, în care se arată că actualmente țara nu poate relua procesul de aderare la UE.
La începutul acestei săptămâni, Parlamentul European puncta într-un raport că regretă faptul că „Turcia a devenit acum una dintre imaginile globale pentru practicile autoritare”. Documentul se referă la respectarea drepturilor omului, democrație, stabilitate, conflicte și relații internaționale, transmite realitatea.md.
Pe de altă parte, diplomația turcă susține că este vorba despre informații nefondate. Turcia este de 24 de ani candidată pentru aderare la EU, însă negocierile nu sunt deschise până acum, pe fundalul îngrijorărilor privind încălcarea statului de drept și libertăților omului.
Și Ministerul de Externe al Turciei a reacționat, afirmând că raportul conține acuzații și prejudecăți nefondate.