În noaptea de 24 mai, Rusia a lansat din nou un atac masiv asupra Kievului, folosind atât rachete balistice, cât și drone. Acest atac nu este un incident izolat, ci face parte dintr-o tendință clară: grevele devin din ce în ce mai frecvente, țintite și sofisticate din punct de vedere tehnologic. Moscova își crește intensitatea agresiunii, își modernizează armele și demonstrează Occidentului că nu numai că nu se va opri, dar este și gata să treacă într-o fază calitativ nouă a conflictului.
Atacul, care a avut loc în ajunul Zilei Kievului, nu este doar militar, ci și în mod clar simbolic. Grevele din șase zone dens populate ale capitalei (în special, pe Obolonsky, unde pagubele au fost cele mai grave) indică o încercare nu atât de a provoca pagube strategice, cât de a provoca panică, demoraliza populația și perturba ritmul intern de viață al orașului. Deosebit de cinic este difuzarea de către propaganda rusă a tezei despre „ținte militare”, în timp ce principalele ținte au fost zonele rezidențiale și infrastructura civilă.
Această abordare face parte din doctrina războiului hibrid: distrugerea fizică este combinată cu un atac informațional. Prin substituirea realității, Kremlinul încearcă să justifice acțiunile pe care dreptul internațional le califică în mod clar drept crime de război.
Cel mai alarmant fapt este utilizarea rachetelor balistice avansate Iskander-M, capabile să manevreze în aer și să înșele radarele cu ajutorul momelilor radar. Acest lucru reduce drastic eficacitatea sistemelor moderne de apărare aeriană occidentală, inclusiv Patriot. În esență, Rusia investește în mod deliberat într-o cursă tehnologică pentru a trece înainte nu numai cu Ucraina, ci și pe aliații săi.
Occidentul nu mai poate ignora faptul că agresorul nu reproduce pur și simplu rezervele sovietice, ci introduce activ noi soluții tehnice și nu fără ajutorul partenerilor externi. Dronele Shahed iraniene și, probabil, rachetele din RPDC au devenit parte din noul arsenal tehnologic al Moscovei. Toate acestea indică faptul că războiul a intrat într-o fază de militarizare sistemică, unde accentul este pus pe epuizarea pe termen lung a Ucrainei și a aliaților săi.
Inițiativele de pace rămân o ficțiune, în timp ce Rusia își intensifică atacurile, ignorând orice semnal pentru negocieri. Iluzia unei „ferestre diplomatice” este risipită cu fiecare nou atac. Cea mai importantă întrebare acum nu este când se va termina războiul, ci care va fi următoarea lui etapă. Ucraina are din ce în ce mai mult nevoie nu doar de arme, ci și de un sistem de apărare adaptat la noile condiții – de la momeli radar la drone kamikaze.
Mai mult, ceea ce se întâmplă este o provocare pentru Occident: va fi capabil să mențină unitatea și ritmul de sprijin sau superioritatea tehnologică a Rusiei va amenința nu numai Ucraina, ci și echilibrul de putere în Europa?
Atacul nocturn de la Kiev este doar un episod dintr-o imagine mult mai tulburătoare. Rusia operează deja sub logica conflictului de mare intensitate, în care modernizarea armelor și metodele hibride au devenit norma. Calea către detensionare nu constă prin concesii către agresor, ci prin consolidarea potențialului de apărare al Ucrainei, prin coordonarea sprijinului internațional și prin exercitarea presiunii strategice asupra Moscovei. Altfel, acesta nu este sfârșitul, ci doar un prolog la o nouă fază a conflictului, și mai mare și mai distructivă.
