Europa este mai aproape de război decât în orice alt moment din ultimii 30 de ani, a atras atenţia joi ministrul polonez de externe Zbigniew Rau la lansarea preşedinţiei pe care Polonia o va deţine timp de un an la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează Reuters.
Într-un discurs adresat reprezentanţilor celor 57 de ţări membre ale celei mai mari organizaţii de securitate din regiune, fără a numi Rusia, Rau a menţionat tensiunile din Ucraina, Georgia, Armenia şi Republica Moldova, toate ţări cu conflicte active sau îngheţate în care se presupune că este implicată şi Moscova, transmite sursa.
“Pare că riscul unui război în regiunea OSCE este acum mai mare decât oricând în ultimii 30 de ani”, a spus el.
“De mai mult săptămâni, de confruntăm cu perspectiva unei escaladări militare majore în estul Europei”, a atras atenţia şeful diplomaţiei poloneze.