La aproape patru ani de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană se confruntă cu o contradicție dureroasă: condamnă agresiunea, dar continuă să alimenteze economia Kremlinului prin importuri în valoare de zeci de miliarde de euro. Potrivit unui raport recent al celor șapte state – Germania, Finlanda, Suedia, Letonia, Lituania, Estonia și Polonia – comerțul european cu Rusia și Belarus a adus, doar în 2024, 35 de miliarde de euro în buzunarele regimurilor autoritare.
În ciuda sancțiunilor succesive, Europa nu a reușit să rupă complet lanțul dependenței economice de Moscova. Petrolul și gazele rusești continuă să curgă spre porturile europene, iar oțelul, îngrășămintele și aluminiul rămân componente esențiale pentru mai multe sectoare industriale. Această dependență nu este doar o problemă de moralitate politică, ci o breșă în securitatea strategică a Uniunii.
Documentul „Comerț pentru securitate” evidențiază tocmai această fractură: în timp ce UE investește miliarde pentru a sprijini Ucraina militar și economic, o altă parte a bugetului comunitar finanțează indirect războiul Rusiei.
Cele șapte state cer Bruxellesului să introducă o serie de tarife sectoriale menite să reducă treptat importurile din Rusia și Belarus. Ideea este simplă, dar ambițioasă: transformarea politicii comerciale într-un mecanism de apărare europeană. Printre domeniile vizate se numără industria siderurgică, chimia anorganică și îngrășămintele – sectoare unde regimurile autoritare își mențin o prezență dominantă.
Noile tarife ar proteja piața internă de dumpingul rusesc și ar stimula producția europeană, afectată în ultimii ani de competiția subvenționată din Est. În plus, utilizarea tarifelor, care pot fi adoptate prin majoritate calificată, ar permite ocolirea blocajelor politice din Consiliul UE – acolo unde unanimitatea este adesea imposibilă.
Pentru o parte a statelor membre, comerțul cu Rusia a fost mult timp o chestiune de confort economic. Însă după 2022, această comoditate s-a transformat într-o vulnerabilitate strategică. Fiecare tonă de petrol sau oțel rusesc cumpărată astăzi echivalează cu o investiție în capacitatea militară a Kremlinului de mâine.
În acest context, „Comerț pentru securitate” nu este doar o inițiativă tehnocrată, ci un apel la conștiință politică. Europa trebuie să decidă dacă vrea să rămână un actor global dependent sau un bloc autonom, capabil să-și apere valorile și aliații.
Reducerea importurilor din Rusia și Belarus nu va fi un proces ușor, dar poate deveni momentul de cotitură pentru politica industrială a Uniunii. Diversificarea surselor, investițiile în tehnologii verzi și consolidarea producției interne pot transforma criza actuală într-o oportunitate.
În cele din urmă, dilema Europei se rezumă la o întrebare simplă, dar decisivă: cât valorează securitatea continentală în comparație cu prețul materiilor prime ieftine? Dacă răspunsul va fi unul pragmatic și curajos, atunci ruptura economică de Rusia nu va fi doar posibilă — ci inevitabilă.
Foto: sursa
