Războiul informațional este unul dintre cele mai importante elemente ale conflictelor moderne, iar filmul „Russians at War” a fost un exemplu excelent al modului în care mass-media poate manipula percepția realității. Creat de regizoarea ruso-canadiană Anastasia Trofimova, acest film „documentar” încearcă să prezinte soldații ruși drept victime egale cu ucrainenii, ignorând complet crimele comise de armata rusă în timpul războiului.
Scopul principal al filmului nu este doar de a spune povestea războiului, ci de a încerca să albească acțiunile Rusiei în ochii comunității internaționale. Filmul a fost prezentat la festivaluri de film importante, cum ar fi Festivalul de Film de la Veneția, și a atras atenția datorită conținutului său controversat. Situația proiecției filmului la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF) a stârnit proteste în rândul diasporei ucrainene din Canada, ceea ce a dus la anularea proiecției. Cu toate acestea, organizatorii au anunțat ulterior că filmul va fi difuzat în ciuda presiunilor din partea publicului și a autorităților ucrainene.
Însăși realizarea filmului în colaborare cu armata rusă ridică semne de întrebare cu privire la independența acestuia. Trofimova susține că a petrecut o săptămână în teritoriile ocupate ale Ucrainei, urmărind trupele ruse. În Rusia totalitară, este greu de imaginat că un astfel de proiect ar fi putut fi realizat fără aprobarea sau controlul autorităților. Acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la scopul real al filmului și rolul său în campania de propagandă.
Filmul folosește strategia „comparației victimelor”, prezentând soldații ruși ca oameni obișnuiți care sunt „forțați” să lupte. Aceasta amintește de abordarea lui Erich Maria Remarque, dar în loc să condamne războiul, filmul nu reușește să critice acțiunile armatei ruse. În cel de-al treilea an de agresiune la scară largă, armata rusă continuă să comită crime împotriva civililor, iar astfel de filme nu fac decât să le justifice acțiunile.
Neutralitatea informațională a lui Trofimova nu face decât să alimenteze agresiunea rusă, dând Kremlinului sentimentul fals că comunitatea internațională „închide ochii” la crimele de război. Narațiunea „națiunilor frățești” adesea folosită în film este, de asemenea, înșelătoare, datând din propaganda sovietică menită să suprime identitatea națională a altor națiuni.
Astfel de filme deghizate în documentare joacă un rol-cheie în crearea unui sentiment fals al realității și pot influența negativ opinia publică mondială, subminând eforturile de a pune capăt războiului și de a restabili justiția.
