Război în Ucraina (Война в Украине)

Franța acuză Rusia că folosește gazul ca „armă de război”

Franța a acuzat Rusia, marți, că se folosește de livrările sale de gaze naturale ca de o „armă de război”, în condițiile în care Gazprom a redus livrările la una dintre principalele sale instalații și se pregătește să oprească tranzitul la un gazoduct important spre Germania.

Guvernele europene se străduiesc să găsească soluții pentru a atenua costurile în creștere la energie pentru companii și consumatorii casnici, dar și să găsească alternative la sursa de energie rusească, transmite Reuters, citat de sursă.

Țările occidentale se tem că Rusia mărește prețurile la gaze naturale pentru a le forța să renunțe la sprijinul pentru Ucraina, o tactică pe care președintele ucrainean a numit-o, luni „terorism economic”. Kremlinul neagă.

„Este foarte clar că Rusia folosește gazul ca armă de război și trebuie să ne pregătim pentru cel mai prost scenariu – cel al întreruperii complete a furnizării”, a declarat ministra franceză pentru tranziție energetică, Agnes Pannier-Runacher. Europa a fost deja informată de Gazprom va opri fluxul de gaz prin Nord Stream 1, de miercuri până vineri, pentru noi „lucrări de mentenanță”.

Elisabeth Borne, prim-ministra Guvernului Franței, a îndemnat, luni, companiile să facă planuri de economisire a energiei până luna viitoare, avertizând că ele vor fi primele lovite dacă Franța va fi obligată să raționalizeze furnizarea de gaze și energie electrică.

#Franța #Rusia #gaz #șantaj #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button