EconomiePolitică

Gavrilița, despre asigurarea cu gaz și energie: Trebuie să fim pregătiți

Prim-ministrul Natalia Gavrilița afirmă că autoritățile nu pot avea certitudinea că pe parcursul următoarelor patru luni, țara va fi asigurată cu energie electrică și gaze naturale.

Potrivit șefei Cabinetului de miniștri, acest lucru se datorează riscului ca Gazprom să ia decizii „motivate politic”, transmite sursa.

„Noi trăim într-o perioadă de mare incertitudine, noi am făcut tot posibilul ca să ne pregătim de această iarnă. În același timp, întotdeauna există riscul unor decizii ale Gazprom-ului, de exemplu, pentru că la moment noi primim o cantitate mai mică decât cantitățile prevăzute de contract, este vorba despre mai puțin de 50%, dar nu excludem posibilitatea ca să fie luate decizii motivate politic, care să creeze și mai mari riscuri”, a declarat prim-ministrul Natalia Gavrilița în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei. 

Șefa Executivului afirmă că în aceste condiții scopul autorităților este de a face tot posibilul ca cetățenii să aibă căldură și lumină „la prețuri rezonabile în această iarnă”.

Amintim că Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru luna decembrie. Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Vicepremierul a mai declarat că se analizează opțiunea extinderii contractului pentru perioada ianuarie – martie 2023, iar acum a confirmat acest lucru. Încheierea acordului respectiv a fost salutată și de Comunitatea Energetică Europeană (CEE).

Mai mult, acest acord a fost salutat și de ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, care l-a felicitat pe vicepremierul Andrei Spînu.

#gavriliță #criză #energie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button