Politică

Gavrilița, mesaj liniștitor adresat poporului: „Avem în față o toamnă de acțiuni hotărâte. Vom face din septembrie luna creșterilor”

Premierul Natalia Gavrilița, a adresat cetățenilor moldoveni un mesaj de liniștire în contextul valului de scumpiri și a incertitudinii legate de securitatea energetică a țării. Prim-ministra dă asigurări că în ciuda vremurilor grele, Guvernul are un set de acțiuni bine determinate pentru ca oamenii să treacă cu bine peste iarna viitoare, transmite sursa

„Trăim vremuri grele, este important să avem claritate, compasiune și curaj în perioada următoare. Ca oameni, ca familii, ca țară putem trece cu bine de crize și vom trece cu bine de toate aceste crize cu care ne confruntăm. Guvernul se organizează în acest sens”, a menționat Natalia Gavrilița.

„Avem în față o toamnă de acțiuni hotărâte pentru ca oamenii, agenții economici și toată societatea să treacă cu bine peste iarnă. Pregătirile de iarnă au loc în ritm rapid, fie că vorbim de căldură – energie și lemne – pentru oameni, fie de alte nevoi”, a spus prim-ministra.

Gavrilița a mai punctat că Guvernul va compensa costurile creșterii prețurilor la energie și căldură și va veni cu planuri de sprijin inclusiv pentru mediul de afaceri.

„Vom face din septembrie luna creșterilor, luna afacerilor. Vor fi delegații de business în Moldova și în străinătate, vom lansa fondul Facem, un fond de dezvoltare și investiții în afaceri, vom simplifica legile fiscale, cu respect pentru oameni, afaceri și banul public”, a precizat șefa Guvernului.

„Moldova are nevoie de fiecare din noi. Să ne sprijinim reciproc, să ne inspirăm între noi, să avem succes împreună. Ieșim din crize prin creștere, or creșterea e prioritatea noastră toamna aceasta. Vă mulțumim pentru răbdare și vă rugăm să aveți încredere în noi, în voi, în Moldova!”, a menționat șefa Executivului.

#Gavrilița #mesaj_liniștitor #toamnă_de_acțiuni_hotărâte

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button