Germania a fost forţată să recunoască că dependenţa de energia rusească este o greşeală tragică. I s-a spus de multe ori că petrolul şi gazele naturale cumpărate de la Moscova sunt toxice sau că sunt arme geopolitice, dar n-a vrut să asculte. A insistat că Rusia îi este un partener de încredere, scrie sursa.
Acum, întreaga Europă plăteşte pentru această greşeală, Ucraina mai scump decât toţi.
Duminică, 1 februarie 1970, politicieni de rang înalt şi directori din sectorul gazelor din Germania şi URSS s-au adunat la luxosul Hotel Kaiserhof din Essen, scrie The Guardian.
Ei s-au strâns acolo pentru a sărbători semnarea unui acord pentru prima mare conductă de gaze între Rusia şi Germania, care urma să aducă combustibil din Siberia până la graniţa cu Germania de Vest, la Marktredwitz, în Bavaria.
Contractul a fost rezultatul a nouă luni de negocieri intense privind preţul gazului, costul a 1,2 milioane de tone de ţevi germane care urmau să fie vândute Rusiei şi condiţiile creditelor oferite Moscovei de un consorţiu de 17 bănci germane. Conştient de riscul ca Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, adică Rusia, să ajungă în incapacitate de plată, negociatorul financiar şef al băncilor germane, Friedrich Wilhelm Christians, şi-a luat măsura de precauţie de a cere un împrumut de la guvernul federal, explicând: „Nu fac nicio săritură fără plasă, în special nu pe un trapez”.
Relaţia ar aduce beneficii ambelor părţi: Germania ar furniza maşini şi bunuri industriale de înaltă calitate; Rusia ar furniza materia primă pentru alimentarea industriei germane. Conductele de înaltă presiune şi infrastructura lor de sprijin pot lega ţările, deoarece proiectul necesită încredere, cooperare şi dependenţă reciprocă. Dar aceasta nu a fost doar o afacere comercială, aşa cum a arătat prezenţa la hotel a ministrului german al economiei, Karl Schiller. Pentru susţinătorii Ostpolitik – noua „politică estică” de apropiere de Uniunea Sovietică şi aliaţii săi, inclusiv Germania de Est, lansată în anul precedent sub cancelarul Willy Brandt – acesta a fost un moment cu consecinţe politice formidabile. Schiller, economist de pregătire, urma să o descrie ca parte a unui efort de „normalizare politică şi umană cu vecinii noştri estici”.
