Internaţional

Gimnaştii ruşi şi belaruşi vor participa la competiții sub drapel neutru

Federaţia internaţională de gimnastică a decis să autorizeze gimnaştii ruşi şi belaruşi să participe sub drapel neutru la competiţii, începând cu 1 ianuarie 2024, a anunţat forul mondial de specialitate într-un comunicat dat publicităţii, potrivit sursei.

Excluşi din competiţiile internaţionale din martie 2022, din cauza invaziei din Ucraina, gimnaştii celor două ţări ar putea fi readmişi în calitate de sportivii neutri şi “în condiţii stricte”, a precizat Federaţia. 

“Forul a decis să autorizeze participarea sportivilor şi a personalului tehnic de naţionalitate rusă sau belarusă la competiţii înscrise în calendarul său în calitate de ‘sportivi individuali neutri'”, se arată în comunicat.

“Decizia unei eventuale participări la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor, revine în responsabilitatea CIO”, a mai transmis forul internațional. 

“Prin acceptarea ca gimnaștii ruşi şi belaruși să participe la competiții în calitate de sportivi neutri independenți, FIG asigură că drepturile tuturor sportivilor sunt respectate şi trimite un mesaj lumii conform căruia gimnastica îşi doreşte pacea”, a transmis preşedintele FIG, Morinari Watanabe.

#competiții #gimnastică # sportivi_ruși #drapel_neutru

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button