PoliticăSocietate

Guvernarea prelungește starea de urgență cu 60 de zile, opoziția parlamentară protestează

Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită cu 60 de zile, începând cu data de 8 august. O hotărâre în acest sens a fost adoptată joi seara de Parlament la propunerea Guvernului. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit sala de ședințe în semn de protest, transmite sursa.

Autoritățile argumentează prelungirea stării de urgență prin necesitatea de a oferi Comisiei pentru Situații Excepționale posibilitatea să intervină prompt pentru a asigura securitatea  energetică și alimentară a țării în contextul războiului din Ucraina.

Potrivit hotărârii, pe durata stării de urgență, CSE va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit sala de ședințe în semn de protest împotriva intenției autorităților de a prelungi, potrivit lor, în mod nejustificat regimul stării de urgență pentru încă 60 de zile. Într-un briefing de presă, președinta fracțiunii, Zinaida Greceanîi, a declarat că partidul de la guvernare ar trebui să-și asume întreaga responsabilitate pentru prelungirea stării de urgență și pentru consecințele acesteia.

La rândul său, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv PSRM, a menționat că regimul stării de urgență este o măsură extremă care nu poate fi prelungită la nesfârșit, pentru că astfel sunt afectate toate domeniile de activitate ale țării. „În Republica Moldova există un Guvern și un Parlament funcțional. Instituțiile publice trebuie să funcționeze în cadru legal, însă regimul stării de urgență îi permite Comisiei pentru Situații Excepționale să se abată de la lege. De ce trebuie de înlocuit Guvernul prin Comisia pentru Situații Excepționale, din care fac parte aceiași miniștri?”, se întreabă deputatul.

Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina. Începând cu data de 25 aprilie, starea de urgență a fost prelungită cu 60 de zile. Pe 23 iunie, Parlamentul a adoptat o nouă hotărâre, prin care a extins din nou starea de urgență, de data aceasta cu 45 de zile.

#starea_de_urgență #prelungire #Guvernul #60_zile

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button