Guvernul planifică să cumpere 3.155 tone de cărbune, pentru completarea rezervelor de stat, în contextul riscurilor existente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică și gaze naturale.
Aceasta se prevede într-un proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne în baza unui demers al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, transmite sursa.
Prețul estimat de achiziție al unei tone de cărbune este de 11.233 lei
Pentru achiziția de cărbune ar urma să fie alocată, din fondul de rezervă al Guvernului, suma de 35,79 milioane lei, care include atât costurile de achiziție, cât și cheltuielile pentru recepționarea și păstrarea până la finele anului a acestuia.
Or, s-a depistat că, pentru anul 2022, nu au fost planificate și alocate mijloace financiare necesare achiziționării cărbunelui, în vederea completării rezervelor de stat.
Astfel, prețul estimat de achiziție al unei tone de cărbune este de 11.233 lei (circa 584 dolari), respectiv pentru achiziționarea cantității de 3.155 tone de cărbune va fi necesară suma de 35,44 milioane lei.
Restul de circa 350.000 lei vor costuri de stocare.
Autorii susțin, însă, că „mijloacele financiare respective sunt calculate la prețurile curente și nu includ riscurile de majorare”.
„Prin urmare, reieșind din instabilitatea prețurilor, în cazul în care acestea vor crește, va fi achiziționată cantitatea pentru care vor fi suficiente mijloacele financiare alocate”, se arată în nota de argumentare.
Într-un raport de expertiză, Centrul Național Anticorupție atrage atenția la necesitatea asigurării transparenței în procesul decizional şi plasarea proiectului și a notei informative aferente acestuia pe pagina web oficială a Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, CNA atestă că promovarea proiectului în redacția propusă este „în disonanță cu exigențele normative ale tehnicii legislative în partea ce ține de indicarea parțială, în clauza de adoptare, a temeiului constituțional de adoptare a actului normativ incident reglementării, fapt ce poate servi drept stimulent al dezvoltării unei practici vicioase, de aprobare a actelor normative fără fundamentare legală”.
Câte școli se încălzesc cu cărbune
Datele oficiale relevă că, din totalul de 2.672 de instituții de învățământ, 687 – dispun de centrale termice pe bază de cărbune, 405 sunt conectate la rețeaua termică centralizată, 1.481 dispun de centrale termice pe gaze și 116 instituții de învățământ general sunt cu încălzite de la sobe.
Ministerul Infrastructurii a estimat că, în cazul limitării furnizării cu gaze, au fost identificate doar 107 instituții care ar avea nevoie suplimentar de 1.176 tone de cărbune, 924 metri steri de lemne, 638 tone de peleți, 340 tone de paie, 1.495 tone de biomasă şi 1.636 tone de brichete.
#Guvernul #cărbune #11.200_de_lei #achitarea